Rusia - cum au pierdut cu Spania

Zilele astea se discută în continuare meciul cu Spania și este de înțeles, a fost un șoc dureros pentru toți. Mi-este greu să analizez meciul fază cu fază dar sigur Stejarii o vor face mai profesionist ca mine împreună cu stafful pentru că din înfrângeri înveți cel mai mult iar acel meci, oricât de dureros este, va trebui revăzut de câteva ori și punctate neajunsurile.

Eu prefer să mă uit în viitor așa că voi încerca să analizez la ce ar trebui să ne așteptăm de la ruși. De la început vreau să fie precizez că nu e literă de evanghelie ce zic eu aici și este posibil să greșesc pentru că mă bazez strict pe ce văd pe stream și sunt multe multe multe aspecte care pot scăpa la o simplă vizionare. Am înserat poze însă recomand că cei care doresc să urmărească fazele să le vizualizeze pe stream-ul Rugby Europe pentru o înțelegere cat mai cuprinzătoare a situației.

Începutul partidei este unul dintre cele mai interesante momente de analiză pentru că jucătorii au proaspăt în minte planul de joc și testează ce funcționează, isi iau reperele. Ca o idee generală despre ruși, au jucători puternici, atletici, nu foarte tehnici și caută să îi lanseze în viteză. Ruck-ul nu este unul dintre momentele lor bune și au tendința să se neglijeze apărarea în această fază, in special pe marginile spontanelor unde pot fi surprinsi. 

Apărarea părții închise.  

În debutul meciului cu Spania, rușii au pierdut două restarturi. De fapt pierd întrecerea pentru balonul de start incă din debutul meciului și după ce acesta circulă spre margine si aripă spaniolă se intercalează spre centru exact ca în meciul nostru. Rușii sunt surprinși cu inferioritate numerică în aripa lor stanga. Doi jucători ruși în linie încearcă să oprească 14 Galben dar nu este spațiu între cei doi.

Practic ocupă ambii același culoar, amândoi apărându-se individual și nu acționează ca o echipă, ceea ce îi da spațiu de manevra lui 13 Galben să intre pe interior. În momentul imediat următor apare și fundașul rus, Kushnarev, care e oarecum surprins de ce se întâmplă.

Nu numai fundașul rus e surprins ci și suportul spaniolilor. Sunt 2 ruși pe interiorul 13 Galben și 3 pe exterior adică 5 în total care încearcă să oprească un spaniol prin urmare această reușește să-i scoată pe toți din joc. Ceea ce ar fi trebuit să facă suportul spaniol era să asiste pe partea deschisă pentru că atrăgând 5 oameni într-un loc ar fi putut crea superioritate în partea opusă. În schimb ei aleargă în culoarul 1 în spatele purtătorului de balon și acesta e un exemplu bun de cum nu este remarcată o oportunitate de atac.

În continuarea fazei, spaniolii reușesc să ducă balonul spre aripă dar adâncimea este prea mare și sunt bătuți până la urmă de drift-ul rusesc și de tușă. Ce este de urmarit in faza aceasta este ca sunt prea mulți spanioli la suport. Ar fi fost mai multe opțiuni, prima a unei pase spre a specula spațiul din stânga 13 Galben, mai dificil sau un grup de 3 jucători în suport pentru a atrage și mai mulți apărători înainte de a continua expansiv spre aripă.  

În sistemul defensiv rusesc folosit cu spaniolii a existat o certă problemă cu apărarea pe partea închisă, puțin exploatată însă de Leones. E adevărat că multe sisteme fură un jucător din această parte (sau din altele) pentru a întări o altă zonă considerata critică și este de urmărit dacă se vor apăra la fel și cu noi deoarece probabil au ales această opțiune împotriva Spaniei, o echipă de la care se așteptau să atace expansiv pe partea deschisă. In general, debutul meciului spaniolii au folosit ineficient jucătorii care veneau fals și nu prea le-a ieșit nimic, dimpotrivă au pierdut mult teren deci apararea rusă a functionat insa in sistemul folosit de rusi a existat o certă problemă cu apărarea pe partea închisă in special si in general pe flancuri.

Prima tușă rusească. 

A fost interesantă și este o schema care merită ținută minte, mai ales dacă te aperi aproape de linia de țintă.

 Aruncarea este relativ dreaptă însă cam joasă.

Are logică să încerce să despice linia de tușă spaniolă pentru că au jucători puternici și mobili și asta. Pasa vine de la prinzător și taloneurul rus intră într-un apărător advers care era aproape tocmai pentru a forță deschiderea găurii, a-l bloca si a-l duce departe de zona vizată.

Inițial reușesc să creeze o gaură însă 2 Galben este atent și reușește să închidă culoarul, însă într-o zonă mai avansată și dacă reușeau să lege molul faza ar fi putut să devină foarte periculoasă.

Primul eseu rusesc.

Un eseu frumos și simplu, plecat dintr-o fază fixă, generat de o eroare a apărarii spaniole. Grămada rusească vine in urma unei gramezi spaniole nereușite unde 8 Galben a făcut un înainte după o ieșire stângace pe lângă grămadă. A urmat o grămadă pentru ruși după cum se vede în fotografia de mai jos.  

Pentru un 9 în apărare este o greșeală mare să alege în jurul grămezii pe partea greșită și este exact ce face spaniolul în fază de mai jos. Posibil să fie excitat de knock-on colegului din fază precedentă și să încerce să provoace același lucru. 

Dar fără sweeper în zonă centrală si prespun ca acesta ar fi fost rolul lui, ar fi fost normal că 9 galben să se retragă și să acopere spațiul liber din centru pentru că atunci când vrei să te duci să vanezi 8 sau 9 în spatele grămezii trebuie să te asiguri că ai alt jucător care acoperă în zonă sweeper-ului. Dar în sistemul acesta este o greșeală. Își da seamă și aleagă înapoi spre zonă pe care ar fi trebui să o acopere iar coechipierul de pe aripă nu ajunge la timp, probabil nici nu era zonă lui. 

Dacă 9 galben s-ar fi retras pur și simplu spre centru și nu ar fi alergat în jurul grămezii (demiul trebuie să evite o astfel de situație) ar fi fost în pozitia fie de a prinde șutul de urmărire al demiului rus fie, pozitie placaj sau poate văzându-l acolo, 9 Roșu nu ar mai fi șutat deloc.

14 Roșu este solid, greu de oprit mai ales in asemenea faza, fundașul spaniol se află în altă zonă să ajute, posibil să acopere un balon de urmărire spre cealaltă aripă.

Revenind la sistemele defensive și la ce spuneam mai sus despre lipsă unui om pe partea închisă, fiecare sistem defensiv este slăbit într-o zonă pentru a întări o alta, nu pot fi închise toate opțiunile adversarului si pana la urma este o miza si asta însă în această fază deciziile luate de 9 Galben sunt greșite și amplificate de lipsă acoperirii. L-am văzut și pe Surugiu dând ocol unei astfel de grămezi și lăsând liberă zona sweeper-ului la meciul cu Samoa sau cel cu Tonga, nu imi mai aduc aminte precis, deci atenție la astfel de faze, rușii au viteză și este exact ceea ce caută, să-și pună în valoare viteza și talia.  

Din nou inferioritate pe partea închisă în apărarea rusă.  

Al doilea restart al meciului, a doua greșeală de prindere a rusilor, spaniolii cumva intră în posesia balonului însă sunt prea mulți la suport, ar fi putut să-l securizeze cu mai puțin efort. Din nou Spania are prea mulți jucători pe partea deschisă spre tușă și nimeni pe aripă stânga a atacului.

Este o abordare excesiva a breakdown-ului, este mult prea aglomerat și practic se împiedică singuri să joace rapid iar continuarea atacului e clara apararii, poate fi intr-un singur flanc. Fiind evident turnover-ul spaniol nu înțeleg de ce au trimis atâția jucători în ruck și multe echipe fac această eroare care le limitează opțiunile de atac pentru fază următoare. Este important sa-ti faci adversarul sa ghiceasca cum ai de gand sa continui. 

Alte situații când partea închisă nu e apărată, observate aleator în diverse faze ale jocului 

Şablonul de atac.

Rusia pare să folosească în principal grupuri de 3 jucători, dacă sunt disponibili dar au și momente când au pod-uri de 2.

În unele situații încearcă să continue cu un grup de 2 înaintași dar mai rar, în general continuă cu 3 că mai jos. 

În general șablonul din acest meci funcționează după ritmul stânga-stânga-stânga și apoi dreapta-dreapta, de aceea la un moment dat folosesc atât grupuri de 2 cât și de 3 jucători. Wales obișnuia să folosească un astfel de șablon și are sens că rușii să încerce să-l copieze în măsură posibilităților întrucât au jucători atletici care pot percuta bine apararea.

După al doilea atac pe dreaptă sunt jucători care încearcă să formeze al treilea grup de 3 jucători dar 9 Roșu observă că în stânga sunt înaintași care au rămas în urmă și mută jocul.  

  

În general Rusia a plimbat frumos balonul în prima repriza însă mult prea în spatele liniei avantajului că să poată pune în dificultate o defensivă serioasă.  

Mai jos, se observă cu rușii care vin fals nu păcălesc pe nimeni.  

Esențial de reținut aici este că își reduc singuri din opțiunile pe care le-ar putea avea în atac (mult spatiu in spatele liniei spaniole, nefolosit nici de noi la Madrid) și nici măcar nu-i folosesc pe cei doi care vin fals că să blocheze apărători galbeni. Opinez că și atunci când vin fals la pasa ar fi bine ca jucătorii să se poziționeze în așa manieră încât să poată totuși primi balonul dacă situația o cere. Irlanda sau Nouă Zeelandă evident că fac această fază aproape perfect, de urmărit mâine in 6N.

Sunt însă și aspecte interesante și pozitive, de pildă mai jos demi-ul rus acoperă perfect ca sweeper, în antiteză față demiul spaniol la eseul rusesc. 

Spaniolii joacă bine ruck-ul, reușesc să scoată repede și să dea drumul expansiv, linia de treisferturi fiind așezată mult mai bine fata de incercarile precedente din meci când au pierdut chiar zece-cinsprezece metri încercând să joace larg pe aripi.  

Senzația e că se vor duce larg pe aripă și doi ruși se duc spre margine creându-se un spațiu pentru un treisferturi care vine în viteză spre interiorul lui. 

 Sparge și urmează păsa descărcată. 

Însă sweeper-ul rus (9 roșu) se află în poziție bună să oprească atacul spaniol deși inițial driftul a dost depăși de venirea înspre interior a aripii spaniole.  

Atacul spaniol se încheie cu o penalitate fluierată pentru ruși. Probabil nu a eliberat, 7 Roșu este fara alt suport (!) și probabil are mâinile pe sol înaintea balonului sau chiar mai mult  ;) 

Niciunul nu e în picioare și nu pare să-și susțină greutatea dar asta e ceea ce face un flanker pe partea deschisă și uneori câștigi, alteori pierzi. Sunt tentat sa consider ca rusul a ajuns foarte repede acolo si nu tine de o tehnica deosebita la breakdown.

Aici voi divaga un pic. În această secvența a jocului, breakdown-ul, avem probleme și în general în jocul la sol al întregii echipe, nu numai al liniei a treia. Flankerii noștri ori sunt selecționați urmărind alte abilitati ori le lipsește acest procedeu și ar fi cazul să ne preocupăm de ce nu avem în arsenalul tehnico-tactic și astfel de opțiuni. Nu suntem singurii, Anglia lui Eddie Jones intenționează să înceapă mâine cu un linia a două la 6 și un flanker de închisă la 7 contra unei echipe scoțiene care pare să aibă doi flankeri de deschisă. Interesant de urmărit dar nu m-aș miră ca breakdown-ul englez să dea rateuri. Mai este însă și factorul Itoje. 

Revenind la ale noastre și păstrând proporțiile, poate n-ar fi rău de urmarit ce fac uruguayenii care au un joc la sol tehnic și năucitor. 

Primul eseu spaniol. 

Tușă în 5 metri și rușii aleg să riște o intercepție și angajează prea mulți înaintași, mizează totul pe o carte.  

3 gramadari ruși sunt scoși din joc iar cei din spatele liniei de tusa nici nu contesta, nu sunt în poziție să facă asta, posibil să nu fi comunicat bine. 

Se formează molul spaniol, spațiul de atac există, sunt chiar mai multe opțiuni dar au mers pe abordarea simplă și directă, nu e extraordinar executat, lent (a se urmari inregistrarea) dar este eseu.  

Ceea ce este insa interesat de observat câți apărători ruși sunt scoși din joc și nu sunt în situația de a stopa molul spaniol. Taloneurul rus pare că se odihnește, admiră, e pansiv, dracu știe ce face. 

  

Am incasat și noi un eseu asemănător la Tbilisi în 2016 însă dau credit Stejarilor, deși s-au apărat cu doi săritori în 5 metri s-au mișcat mai bine, am luat eseul mai spectaculos, nu era nimeni cu mâinile în șold.  

Divaghez din nou, jocul de rugby trebuie privit în general că un joc de spații libere care trebuie invadate. Termenul pe care îl auziți frecvent cu liniile de alergare sau unghiuri de alergare, în special la comentatorii de limbă engleză. Ar trebui interzis pentru că da senzația că dacă alergi în zig zag, lateral sau într-o formă savantă este cu siguranta bine. Cu titlu de excepție se poate întâmpla și asta însă baza este cum creezi spațiile, cum te poziționezi si cum le exploatezi, invadezi, e un joc invaziv iar principiile sunt comune atâta pentru înaintare cât și pentru treisferturi.  

Al doilea eseu spaniol.

După primul eseu spaniol urmează câteva faze bune pentru ruși în atacuri expansive pe șablonul descris mai sus. Jucătorii care vin fals au reușit să scoată din joc apărători și reușesc să înscrie 3 puncte însă vine cel de-al doilea eseu spaniol după o serie de fixări nu tocmai coerente dar eficiente. 

  

Ruck spaniol, rușii ies însă un linia întâi pare obosit, lovit (eu cred ca-i doar un grasan lenes), nu-mi dau seamă exact însă se apleacă și rămâne pe loc în timp ce se creează un spațiu în linia de apărare. 

La un moment dat se prinde că ceva nu e în regulă și se ridica însă gaură e deja creată fără mare efort din partea spaniolilor.  

Și tot ce au de făcut spaniolii este să atace spațiul și să dea pase descărcate sau să paseze înainte de a fixă apărătorii ruși. Taloneurul degeaba se ține de piciorul spaniolului pentru că  balonul circulă mai rapid ca omul. 

Spaniolii nu fac decât să urmărească faza, e spațiu și suport suficient și defensivă rusă nu a reușit să-și revină în nici un moment, eseu la centru. Dacă veți urmări fază pe video veți observă că reluarea televizunii ruse nu surprinde momentul în care s-a creat pericolul ci doar fază de final a eseului. Greșeli tipice pentru toți operatorii și regizorii de transmisie care sunt obișnuiți doar cu fotbalul (da la tine mă uit Telekom deși recunosc că se fac eforturi de a îmbunătăți transmisiile).  

A doua repriza. 

  

Debutează cu dominare rusă însă ceva mai vioaie, în același șablon de atac. De remarcă este că în ruck-ul rus după placajul apărătorilor spanioli intră 2 maxim 3 oameni, de obicei grupurile de 3 despre care spuneam mai devreme. Ce nu a mers la ei a fost suportul care ori vine târziu ori dacă vine la timp poate fi contestat cu succes.  

  

Mai jos e un exemplu prin care au fost blocați de spanioli din lipsă de suport însă dacă urmărim începutul reprizei a două sunt nemurate puncte de fixare cu participare sporadica la ruck pe posesia proprie a rușilor deci ușor de contestat. 

L-au imbratisat si izolat. 

Pe un turnover într-o situatie asemănătoare (inaintas rus actionand fara suport) vine și ultimul eseu spaniol, cel care le-a asigurat și victoria. Purtătorul de balon rus e placat, suportul din grupul de 3 vine târziu. 

E izolat, spaniolii contesta.

 Lipsa de reacție a suportului rus este induioasatoare și permite spaniolilor să asigure posesia fără mare efort. 

Spaniolii fixează din nou printr-un atac în zona 0 cu minim de resurse la asigurarea ruck-ului în timp ce restul se repozitioneza de atac. Este interesant cât de aglomerată e zonă spontanei de către rușicare stau degeaba.

Spaniolii scot usor din ruck spre 10 Galben care vede spatiul de pe aripa rusa si trimite un balon de urmarire. Mult prea ingusta apararea rusa tinand cont de cat de greoi este atacul spaniol.

Exploateaza spatiile lasate de apararea rusa pe flacuri iar flankerul spaniol alearga ca o caprioara pe culoarul aripii fara ca sweeper-ul rus sa mai poata face ceva. Observati traiectoria aripii ruse si eroarea deciziei. 

Până la final meciul s-a desfășurat în aceeași notă cu mențiunea că rușii au mai avut ocazii de a marca încercări și după unii ar fi fost două, după alții una singura. Cert este că arbitrul nu a văzut una o incercare. E drept că are o poziție nefericită dar turneul de top al Rugby Europe poate merită un TMO cât de curând, ce credeți domnule Morariu?  

Nu am apucat să analizez meciul cu Belgia dar sunt unele chestiuni de exploatat în echipă rusă care nu țin de tactică aleasă pentru un meci anume. Este foarte posibil ca împotriva noastră să aibă o abordare total diferită însă jucătorii nu se schimbă.

Peruvkin a demisionat în urmă înfrângerii cu Spania și interimar este irlandezul Mark McDermott  (taloneur fost la Munster și Irlanda) care a dat deja un interviu pe care îl puteți citi aici folosind google translate.

In incheiere, unde suntem acum: 

Solutii la uvertura? E nevoie de timp.

Am observat că întrebarea mea a generat câteva dezbateri interesante. Parerea mea personala este că ar putea sa joace si acolo, dacă vrea el, dacă dorește să își asume această responsabilitate. Tocmai de aceea am spus că staff-ul ar trebui să discută cu jucătorii între patru ochi.

Fără îndoială Fercu are abilitățile să joace uvertură însă nu știu dacă are deprinderile necesare și doar talentul nu e suficient. Este posibil să de descurce bine însă ar trebui creat mediul necesar. În primul rând ar trebui că el să-și dorească să încerce asta. Apoi ar trebui să joace la club pe acest post și ideal într-un sistem apropiat de sistemul de atac ale Stejarilor. Ar fi folositor și un 12 alături care să comunice bine și să îl ajute din când în când pentru a se obișnui cu noul rol. Unii jucători își doresc că uvertură să se ocupe de toată organizarea și lasă totul pe umerii lor și sunt situații când indiferent de talent și abilități nu rezistă la presiune iar când ești obișnuit cu spațiile pe care le ai la fundaș s-ar putea să nu-ți placă, să nu te adaptezi și asta nu ține de cât de talentat sau rugbyist ești ci ține de ușurință cu care iei deciziile tipice poziției respective, care ține de deprindere iar pentru asta este nevoie de timp. 

Andy Goode era într-o mare măsură un gras inutil în câmp dar ca uvertură era foarte bun în luarea deciziilor pentru ca atacul să functioneze și organiza exceptional echipa.

Alex Goode (Saracens) are toate calitățile cerute postului de uvertură, e un jucător mult mai  bun însă realitatea este că nu se descurcă pe acest post și așa a ajuns fundaș. Chiar dacă un jucător are talentul și abilitățile necesare, timpul de joc în poziția respectivă este deosebit de important pentru că cu cât ești expus la situații de joc cât mai variate, cu atât mai mică este probabilitatea să faci greșeli și cu cât mai mult timp ești pus în situația unei uverturi cu atât mai ușor îți va fi să recunoști problemele, pericolele și să înveți cum să treci peste ele. 

Aici e un articol recent care explică ce se întâmplă cu un fly-half în timpul meciului, cum e procesul de luare a deciziilor. Poate scoatem capul din mină, lăsăm politică și mai discutăm și de rugby din perspectiva tehnicianului. E lipsit de înțelepciune să arunci toată vina pe jucători în public. 

Și ajungem la Vlaicu pe care l-au blamat mulți în aceste zile și nu neapărat fără motiv dar parcă s-a cam depășit măsură. Să ne punem o țâră în pielea lui. Vrea el oare să joace 10? Eu bănuiesc că nu, cred că prefer să joace centru unu și trag această concluzie din frecvență cu care apare la club în această poziție. Este foarte posibil să nu se simtă comfortabil sub presiunea la care e suspus un 10. De altfel suspectez că spaniolii l-au luat la țintă din primul minut știut fiind că greșește suturile tactice când e sub presiune. Nici 12-le nu l-a ajutat pentru că avea alte sarcini, nu de creație. Mă întreb dacă nu cumva i-ar prinde bine lui Vlaicu un Kinikinilau la 12 iar Sione să fie mutat la centru 2. Fakaosilea e tipul de centru de care nu am avut parte până acum dar de care am avut mereu nevoie. Fixează unele faze cu precizie de chirurg și știe să stea alea două secunde în plus pe picioare în așteptarea suportului. Marele lui atu este forță de penetrare și deranjul pe care îl produce în defensivă adversarului (și că să vezi minune, e și un troacar care le mai da momente de răsuflu și gramadarilor, căci nu e timid și știe să curețe o spontană). Și atunci mă întreb dacă n-ar fi mai înțelept să-l pui la 13 unde ar putea aduce și un plus în ruck când jocul se desfășoară pe culoarele din marginile terenului. 

Are Vlaicu de ales dacă să joace sau nu 10? Nu prea, trebuie să joace unde e nevoie. Ce ar fi putut face în plus? Greu de spus, impresia mea e că nu a vrut să iasă din planul de joc deloc. La ieșirile agresive ale apărării spaniole ar fi fost o soluție să înțepe balonul peste blitz, să îl trimită în zonă aripilor noastre la urmărire, să varieze soluțiile că să se întrebe spaniolii ce va face la următorul șut. Blitz-ul spaniol l-a pus sub presiune începând de la aripi (de aceea ajungeau atât de des aproape de centru aripile spaniole). Tot asa am facut si noi cu Khmaladze anul trecut la Bucuresti.  

Sunt opțiuni că să cerem o altă uvertură? Nu prea sunt pentru că Rose nu e în formă fizică necesară și nu transformă iar Samoa nu este cel mai sigur transformeur. Este versatil, e de urmărit evoluția lui  dar nu cred că s-ar descurca mai bine ca Vlaicu dacă nu e altcineva să dea la bețe.  

Și ajungem iarasi la gestionarea resurselor (uverturile de la Under 20) și constatăm că rugbyisti spre 24 de ani precum Melniciuc sau Plai abia s-au întâlnit cu lotul iar Melinte a ajuns cel mult la rugby în șapte iar Boldor este prea tânăr că să fi avut șanse până acum. Dacă mai scotocim prin Super Ligă, descoperim că nu sunt suteuri atât de siguri că Vlaicu (să nu uităm că ne-a adus victorii importante) si din pacate nu are deloc concurenta. Evident uvertura ar trebui să fie primul specialist dar nu ar trebui ignorate și alte opțiuni. Dintre cei selecționați sâmbătă selecți doar Bratu face asta regulat la club. Ar mai fi Bucur de la Baia Mare care mai da la bețe ocazional și acoperă mai multe posturi dar el nu a prins lotul până acum.  

Am mai scris aici despre România A și cred că este folosită prea puțin. Acestor tineri care nu prind naționala frecvent le-ar prinde bine câteva meciuri de pregătire în ferestrele stabilite de World Rugby, chair și împotriva unor echipe din eșalonul trei precum Portugalia, Olanda, Polonia, Moldova sau cluburi din Franța sau Anglia, inclusiv liga a doua, care care i-ar scoate din zona de confort cu abordări diferite față de ceea ce vedem în Super Ligă. Am avea un argument în fața WR/RE că sprijinim Tier 3 concret, jucătorii joacă un meci decent, văd tehnicienii cluburilor ceva nou, mai schimbă impresii și poate le mai vin idei pentru că o deficiență majoră la noi este că la cluburi jucătorii progresează prea puțin, depinde numai de ei. 

România A ar putea fi un mijloc excelent de a testa, de a vedea jucătorii ieșiți din zonă de confort, dacă doresc/pot să-și asume riscuri, dacă doresc să progreseze.  

Am urmărit cu interes reacțiile la întrebarea mea și va mulțumesc pentru păreri. Putine critici constructive din pacate. Se poate posta și direct pe blog dacă doriți să intrăm în dialog, mie personal mi-ar face plăcere. 

Precizări în urmă dialogurilor observate pe facebook: 

Când m-am referit la Ailenei nu am evidențiat travaliul ci mobilitatea și potențialul de a acționa în flancuri sau pe culoarele aripilor sau nr.13. Adică pe unde am luat eseuri și unde din cauza obișnuinței cu terenul propriu, îngust comparabil cu altele, pot apărea spații. 

Nu am spus că Plai ar fi trebuit să joace cu Spania ci am opinat că uverturile tinere au parte de prea puțină atenție și cum avem bază de selecție redusă, este in primul rand o eroare de management și nu a tehnicienilor Stejarilor pentru că nu pot aduce 50 de jucători la lot. 

Atitudinea cu care intri pe teren este importantă și la asta contribuie mai mulți factori, nu numai jucătorii. Nu știu de ce au intrat pe teren așa aroganți și i-au dat ocazia arbitrului să îi penalizeze când de fapt ar fi trebuit să fie pregătiți la fiecare meci să avem un arbitraj ostil. Eu mă uit la declarațiile publice și observ aroganța. Spaniolii au pregătit jocul foarte bine din punct de vedere tehnic iar noi ne-am considerat de la început câștigători și nu am reușit să ne adaptăm la ce a fost în teren iar atitudinea nu se construieste in meci, e prea tarziu.

  

Ambuscada de la Madrid.

Cam asta s-a întâmplat la Madrid și am picat în ea din suficientă, supra motivare și nu în ultimul rând aroganța căci cam asta spun declarațiile dinainte de meci. De pildă președintele FRR spunea că „Spania nu ne sperie, noi avem un drum al nostru deja, ne gândim la meciul de deschidere de la Cupă Mondială, cel împotrivă Japoniei, meciul cu Spania este într-adevăr interesant, însă în meciul câștigat cu Rusia nu a arătat un rugby spectaculos”. Declaratia sună de parcă nu trebuia să jucăm și cu ei, parcă era un parcurs paralel, n-aveam treabă cu ce fac spaniolii. Eu înțeleg că spaniolii au fost aroganți când au zis că atacul Rusiei e mai puternic că al nostru dar singurul răspuns rugbyistic e să le dai cu terenul în cap când te întâlnești cu ei, nu să dai declarații de la înălțime. 

Și dacă tot am început de la cap, chiar nu i-a dat nimănui de gândit că avem arbitri francezi la un meci cu o echipă în proporție de 90% recrutată din ligiile franceze? Nu merg mai departe cu ideea pe chestiunea de arbitraj și Franța dar la meciul cu Germania de anul trecut, unde au primit cadou două eseuri (intercepția din offside și balonul culcat de Sheenan) am avut tot arbitri francezi. O fi ceva putred aici? Nu știu, dar ar trebui să ne dea de gândit.   

Iar Macovei, în loc să se gândească la joc făcea mișto de bunicii spaniolilor. Când nu ești atent la ce poate fi în teren, când nu-ți urmărești adversarii cum pregătesc meciul, când dai de o motivare și o concentrare fără precedent a spaniolilor se cheamă că ai picat în capcană. Iar dacă mă uit pe comentariile de pe pagină FRR, "căpșunarii" din Spania "au murit de plăcere" că n-au fost salutați de echipă la sfârșitul meciului. Nu e bine sa pierzi suporterii asa.

După pleașcă primită în meciul cu Rusia, spaniolii au realizat că asta e singură lor șansa și după o mobilizare fără precedent, care a inclus presa sportivă care a ajuns să susțină că FRR are buget de 30 de milioane de Euro, o inepție înghițită și de unii “oameni de rugby” de pe la noi care întrebau pe facebook ce s-a ales de atâta bănet.

Ca tot a venit vorba, am vazut zilele acestea tot felul de ciocli care tac mâlc atunci când câștigăm dar apar imediat la înfrângere și își împroașcă veninul pe unde nimeresc, la grămadă. Parcă doar asta le face plăcere și doar asta așteaptă. Și culmea e că fac parte dintre acești hiene inclusiv foști Stejari sau chiar antrenori care n-au altceva de criticat decât selecția unor jucători străini. Păi dacă voi la juniori nu îi învățați nimic, pe cine să selecționeze?  

Nu cred că e cazul să se dea vina pe Fonovai pentru eliminare, se poate intampla oricui, a fost unul dintre jucătorii buni după aceea, alături de Fakaosilea, Surugiu care a mai bâțâit ceva și frații Ursache cu o mențiune pentru Valentin că în ciudă evoluției bune și a faptului că era singurul dintre înaintași care mai încerca să ocolească și nu să treacă direct prin adversar, s-a văzut că era din alt film. Dacă vrea la RWC poate vine mai des pe acasă.  

Bun, avem un galben, sigur există un plan pentru astfel de situații și mă întreb cine trebuia să acopere pe aripă în lipsă lui Fono? Nu cumva Vlaicu? Nu știu sigur, dar chiar dacă treaba lui era să rămână pe centru nu mi-a plăcut ideea că a pariat pe intercepție la primul eseu spaniol în loc să joace safe. Or era în afară poziției în care trebuia să fie? Greu de spus, primele 10 minute sunt erori în lanț, e greu să le numeri.  

Hai să ne uităm un pic la poză asta de la primul eseu spaniol (am vrut să fac gif-uri dar n-am avut răbdare) 

Vlaicu ar fi trebuit să acopere pe aripă, dar era în centru și a ieșit din linie iar apoi a încercat să urmărească purtătorul de balon să împiedice să-l paseze. Ambele mișcări sunt prea agresive dacă ești cu un om în minus. Și-a luat două riscuri prea mari în aceeași fază și nu a funcționat.  

Și așa se ajunge în situația din fotografia de deasupra a  primei incercări unde 6 Roșu este nemarcat și se duce spre stânga la suportul lui 3 Roșu. Flancul e larg deschis. De la prima eroare prin care Vlaicu a încercat să pună presiune pe spanioli apărarea nu își mai revine. 

Apoi bounce time la linia a treia, în special Burcea, a fost greoi, mai ales la fază primului eseu. Pentru cei care nu știu, bounce time e o denumire englezească dar semnifica timpul în care, un jucător aflat la sol se ridica în picioare și ajunge la locul sau în linia de apărare. 

Defensivă este prea îngustă și 10 Roșu reușește ușor cu o pasa sărită să își pună colegii în poziție bună de  a inscrie eseu și atunci ajungem la rezultatul de mai sus. Și după aia a urmat restartul acela unde balonul este șutat prost. Prea multe erori în lanț și prea multă nervozitate inutilă. 

Și la eseul 2 a fost tot un lanț de erori, în primul rând cred că nu s-a comunicat bine și fără a fi paravan ne străpung pe mijloc pe o mare gaură, cred că 13 Galben e vinovat și apoi 9 Galben încearcă să suteze fără succes când de fapt trebuia să își folosească mâinile nu să joace fotbal. Da, riscă un galben dacă se aruncă peste balon și nu venea suportul dar nu te joci pe linia de eseu.  

Și în sfârșit când ajungem prima oară în 22-ul lor knock on A. Ursache, care abuzează cred eu de a folosi o singură mână în mânuirea balonului. Și putem continuă așa încă multe rânduri de aici încolo, analiză asta trebuia să o facă cu antrenorii, fază cu fază, ceea ce e enervant e că vedem repetat aceste greșeli iar meciul asta am avut ghinion să se strângă toate.  

  

Atacați acolo unde adversarul nu se asteaptă (Sun Tzu). Cel mai important în război este să ataci în strategia inamicului (tot Sun Tzu)  

  

Cam asta au făcut spaniolii, ne-au distrus spontanele, molurile și grămezile vanduvindu-ne de principală armă, lucru care a dus la frustrare. În loc să ne vedem de treabă, am încercat inutil să răspundem la provocările lor. Da, arbitrul a permis, trebuie să ne adaptăm. Arbitrul face parte din joc, e frustant uneori dar dacă intri în spirală contestatrii fiecărei decizii greșit prin nervozitate atunci rezultatul e unul singur, ți-l transformi în adversar. Știu că e improbabil să avem parte de arbitraj prietenos așa că Stejarii ar trebui să fie pregătiți pentru astfel de situații. Și tocmai cei care la experiență lor ar trebui să fie lucizi au comentat (și în general comentează) foarte mult.  

Un atac poate fi lipsit de ingeniozitate, dar el trebuie neapărat să se desfăsoare cu viteză fulgerului. (Sun Tzu) 

Sablonul nostru de atacul este limitat, este previzibil dacă este executat încet și are o structură care aduce greu surpriza, de regulă se bazează pe un jucător pe outside cu suport masiv unde se abuzează de aglomerarea ruckului ceea ce da, da siguranță dar este greu să ai jucători disponibili pentru fază următoare când trebuie să se ridice așa des de la sol. Si atunci nu prea ai cum sa aduci nici o surpriza i joc.

În principiu, dacă o echipă se ridică la provocarea fizică pe care o aduce România, pentru că sunt multe echipe care pot face asta, atunci este destul de ușor să te aperi. Desigur un centru masiv ajută la astfel de joc dar nu-ți poți bază întregul atac doar pe această abordare. Dacă bați linia avantajului poate funcționa chiar și contra unui adversar puternic dar dincolo de testul fizic nu pune mare presiune pe defensivă. Toți probabil am crezut că spaniolii vor ceda până la urmă, iată că nu au făcut-o. OK, au fost în offside, au fost obstrucționisti însa uneori arbitrul te lasă în pace și scapi, cum au făcut B&I Lions cu All Blacks vară trecută.

De ce nu am dat la bețe? 

Deciziile de a ignora cele 3 puncte pe care le-am fi putut pune pe tabela s-ar putea să ne fi costat calificarea. E greu de înțeles cum am ajuns în situația asta când am câștigat atâtea meciuri în acest fel. Aroganța? Prea multă încredere? Presiune a conducerii că să câștigăm cu orice preț? Nu se știa că ne era suficient și punct bonus defensiv? I-am lăsat să pună presiune pe noi cu scorul cu o mulțime de greșeli și atunci când am avut ocazia nu am punctat deloc. Dacă ne apropiam la 7 puncte, presiunea era pe ei. Cum să închei 10 minute de superioritate, cu grămezi repetate, fără nici un punct? Iei 3 și posesia și te duci iar peste ei; În schimb cred că s-a încercat inutil un eseu de penalitate și mai avem o experiență neplăcută de acest fel cu Georgia acasă, la acel 9-9.  

Am ales mereu grămezile, le-am dat ocazia spaniolilor să economisească energie sit imp prețios pentru  a suplini absența unui jucător în minus și nu am pus nici un punct pe tabela ceea ce este o eroare de leadership. Nu am folosit deloc impulsul (momentum) pe care l-am avut la dispoziție în acele minute. 

Ce este de făcut? Dacă nu ne vom înfrânge proastele noastre obiceiuri, vom ajunge, în chip inevitabil, să fim noi înfrânți de ele. 

Din fericire, încă mai depinde de noi calificarea în extremis pentru că din poziția Rugby Europe 1 nu prea văd cum am mai reuși să ajungem în Japonia. Acesta ar trebui să fie unul dintre meciurile astea după care Stejarii să spună că nu vor să mai iasă de pe teren cu acest gust al înfrângerii care e și mai dureros pentru că cea mai cruntă înfrângere e atunci când te înfrângi singur. 

Partea pozitivă este că e nu e decât o stare de spirit și nimic mai mult iar la asta se poate lucra însă depinde de jucători cum vor aborda această situație, în loc să se enerveze din cauza comentariilor negative, acest lucru ar trebui să îi ambiționeze. Pot alege sa fie victime, dar la ce ar folosi? Ei și staff-ul trebui să accepte problemele care există și să învețe cum să le depășească.  

Un prim aspect ar trebui să fie o discuție privată și individuală între staff și fiecare jucător, fără ingerințe din afară sau din partea conducerii  și să fie ascultați cum văd ei situația acum, care ar fi rezolvările pe care le văd și cum ar trebui să joace. Nu e recomandat că această discuție să aibă loc in grup pentru ca jucătorii cu personalitate mai puternică și-ar impune o anumită părere, ar răspunde pentru toți și nu acesta e scopul. Și plecând de la aceste discuții vor trebui să stabilească care sunt opțiunile și cum vom juca în continuare, ce fel de rugby. Dacă doresc același plan de joc atunci vor trebui să lucreze mai mult la deprinderile de a scoate mai repede baloanele din ruck și a pasa balonul mai precis înainte de contact. 

Sistemul actual nu este rău și poate fi eficient, însă trebuie pur și simplu să se gandească cum să-l dezvolte pentru a-și asumă mai multe riscuri în timp ce nu depăsesc nivelurile de abilitate ale jucătorilor, pentru că nu are sens săi îi ceri cuiva ca Robshaw să joace brusc în stilul lui Kieran Read când nu există abilitățile necesare pentru o astfel de abordare tactică.  Un plan B ar fi de asemenea folositor.

Dacă Stejarii vor găsi puterea să iasă din acest impas cu sentimentul că nu vor dori niciodată  sa mai simta gustul unei astfel de înfrângeri, atunci pe acest fundament se poate construi calificarea.  

   

Un al doilea aspect care trebuie abordat din perspectiva este selecția care a fost limitată spre prezent si unii jucători au venit selectiv și normal ca au părut din alt film în meci cu toate că s-au mișcat individual bine. Dacă vrem rezultate și Cupă Mondială, jucătorii vor trebui să facă sacrificii, altfel nu se poate. Mor de ciudă când văd că georgienii vin toți la echipă, doar la noi se vine selectiv. Era zvonul acela că nu vor stă toți la meciul cu Georgia, ei bine acum vor trebui să vina dacă vor la RWC la următoarele cel puțin 3 meciuri de calificare, dacă nu mai mult dacă ajungem în repechage. 

Tot de la selecție, dar din altă perspectivă, apare chestiunea opțiunilor tactice. De pildă linia a treia este foarte masivă însă puțin mobilă. Dacă privești meciul la viteză 2x observi multe placaje date de către 2 jucători ceea ce în principiu nu e rău dacă scopul este să împingi purtătorul de balon înapoi că să îngreunezi eliberarea balonului însă din păcate în cele mai multe situații a fost stopat adversarul la punctul de contact. Personal cred că este preferabil să dai placajele unul la unul pentru a lasă liniei a treia mai mult spațiu / timp să atace posesia adversă.  

  

Și aici ajungem la o discuție pe care voiam să o fac mai demult, de ce așa puțini jucători au șanse la lot. Eu înțeleg că la noi se merge pe școală veche, fiecare își așteaptă rândul însă când e în joc viitorul întregului rugby românesc, pentru că finanțarea de la World Rugby ar dispărea dacă lipsim, cum pățește acum Canada, nu e cazul să existe astfel de sentimentalisme și prietenii.  

De pildă, în linia a treia toți cei selecționați sunt masivi și oferă același tip de abordare, în forță, puternic, pe faze fixe sau pentru un plan de joc bazat pe înaintare însă puțină mobilitate. Dar linia a treia e un compartiment unde ai nevoie de variație și complementaritate. Aici Adrian Ion ar putea avea loc pentru că muncește foarte mult la sol, placheaza și e relativ rapid. Desigur vârstă s-ar putea să fie un inconventient însă ar fi și jucători mă tineri  și mă gândesc aici la Ailenei (Baia Mare) care e totuși a marcat cele mai multe eseuri în turul Super Ligii, se apropie de transformeurii unor echipe cu punctele înscrise pe tabela. E un jucător mai rapid, care se poate operă și în canalele aripilor și căpitan de echipă. În Franța, la același nivel cu mulți dintre franco-spaniolii care ne-au bătut sâmbătă e Răzvan Ilisescu, un flanker rapid și harnic, mai apropiat de stilul fetcher din națiunile sudice, crescut în Franța, care a jucat 12 meciuri în acest sezon (mai mult ca cei din Super liga). Acești doi flankeri sunt tineri, joacă constant și ar putea oferi opțiuni tactice interesante și cu toate astea sunt ocoliți de convocări constant.  

De altfel, la un moment dat Howells părea să caute soluții de jucători mai vioi pe înaintare, cu acel bouncing time de care pomeneam mai sus (Pristăvită, Badiu, Antonescu) însă pe moment se pare că s-a renunțat la această abordare. De ce?  

Nu am zis nimic de Chirica și Nistor pentru că amândoi sunt pe același profil cu cei care au fost în linia a treia la primele două meciur, adică jucători înalți, masivi, mai potriviți jocului bazat pe faze fixe și în forță. 

Trec la balama, unde nu s-a încercat nimic de ani de zile. Inițial a fost cuplul Calafeteanu – Vlaicu. Primul e din punctul meu de vedere demi pentru că antrenorii de la juniori nu i-au sesizat calitățile de uvertură. A încercat Howells să-l mute la 10 dar la 29 de ani (cred că pe acolo era când s-a încercat) e greu să îi schimbi poziția. O uvertură trebuie în primul rând să joace la club ceva apropiat de ce joacă la națională or nimeni nu voia la Timișoara să-i schimbe postul. O altă problemă cu Calafeteanu este că a trecut prin niște accidentări grele la mână și mai recent la rinichi. A fost vizibil în meciul cu Germania că s-a încetinit ritmul când a intrat. Până își revine, dacă își revine, ar fi cazul să i se dea altcuiva o șansa. Știu că sună cinic dar rezultatele echipei sunt mai importante ca un singur individul pentru că fără o echipă națională bună și calificată la fiecare mondial pentru că dacă vrem să avem în continuare rugby va trebui în primul rând să avem o națională cu rezultate.  

Staff-ul nu a căutat soluții convingător sau nu a fost susținut să le caute. Rose și Samoa au fost sau sunt soluții pe termen scurt. Primul nu mai face față fizic iar al doilea nu a dat satisfacție nici la club că șuteur, nu văd de ce ar da satisfacție la lot. Vaovasa mai are mult până va fi naturalizat. Și atunci rămân că opțiuni cele 4 uverturi din ultimele loturi de U20: Plai, Melniciuc, Melinte și Boldor. Toți au avut parte foarte rar, sporadic de atenție cu toate că niciunuia nu îi lipsește talentul iar asta se întâmplă din cauza managementului slab al resursei umane și așa reduse de care dispunem. Și aici nu e numai vina staff-ului ci a tuturor celor care participă la selecție. Probabil sunt personaje pe acolo care pentru unii sunt mumă și pentru alții ciumă și nu mai putem continuă cu selecția old school. Idea de bază aici este că avem prea puține resurse pentru a ne permite să ignorăm așa ușor jucători cu asemenea potențial. E un mare minus, probabil la fel de important că lipsă unei strategii coerente la juniori și trebuie făcut ceva în viitorul apropiat.  

Acestea ar fi cele două compartimente problematice unde ar trebui căutate soluții prin selecție sau abordări noi prin discuțiile cu jucătorii, evident dacă sunt dispuși să își îmbunătățească jocul și să nu se complacă că până acum, fără concurență pe post. 

În încheiere va lansez o întrebare, sunt tare curios ce feedback primesc și mai ales cât. 

Si pentru ca postul e foarte pretentios iar tinerii ar putea fi un risc prea mare, ar fi Fercu o soluție la uvertură? 

  

  

REC si ARC!

Unul dintre neajunsurile rugbyului din zona noastră, Tier 2, este lipsă de vizibilitate pe site-urile mainstream gen Plant Rugby, Rugby World etc. Lipsesc cu desăvârșire informații relevante despre competiții precum Rugby Europe Championship sau America Rugby Championship așa că am profitat de oportunitatea oferită de un site mai mic dar ambițios și am scris un preview al REC-ului din acest an, îl puteți găsi aici 

  

Va recomand să urmăriți acest site pentru că are conținut propriu și este scris de oameni pasionați. 

Nu știu cât efort fac Rugby Europe sau federațiile naționale să fie mai vizibile, presupun că este destul de mic cu excepția notabilă a georgienilor care par că sunt peste tot pe tradiția agitpropului. Bravo lor!  

În paralel cu REC-ul nostru se desfășoară și ARC și va recomand acest site pentru informații la zi despre această clasament, program și în general noutăți despre rugbyul din cele două Americi.  

Meciurile pot fi urmărite pe stream youtube al World Rugby inclusiv live. 

Acestea fiind spuse, am umplut frigiderul cu bere și aștept să înceapă meciurile!  

Iașiexit, Suceava și Superliga

Oare Moldova are interzis în Superliga? Suceava nu a reușit să promoveze anul trecut iar Iașiul din păcate se pregătește de întoarcerea în DNS sau poate mai jos pentru că nu văd cum ar putea respectăaprevederile manualului competiției de elita cu resursele financiare pe care le are acum clubul la dispoziție.  

Ce frumos începuse povestea asta la Iași in sezonul 2016 - 2017! A venit Sava, probabil cel mai bun antrenor român al momentului, cel puțin cu treisferturile. Au venit ceva jucători cu experiență precum Ratiu, câțiva jucători străini, unul foarte talentat, Sitanilei Tei iar când a început sezonul am rămas plăcut surprins să văd o echipă dezinhibata, care juca frumos la mână și care a produs câteva surprize frumoase și in general s-a comport foarte curajos și cu granzii și a adus pe prima scenă jucători cu frumoase perspective precum Plai, Vaman (probabil singură balama românească care jucă așa de natural la mână), Alexandru Ilie, Toader, Bălan, Nită, Butnariu sau recuperase jucători dispăruți din peisaj însă cu selecții la națională și mă gândesc aici la Sasu de la Constanța. A existat și susținerea autorităților locale, a primarului, clubul avea un teren propriu decent, exclusiv pentru rugby (de pildă Timișoara stă mai prost la acest capitol) și părea că încet încet se construiește un club solid la Iasi. 

Filmul s-a rupt destul de repede si brusc, dupa un tur, la mijlocul sezonului 2016/2017 dacă îmi aduc bine aminte. Au terminat sezonul dar jucătorii și antrenorii au rămas neplătiți cu lunile iar autoritățile locale și primarul au încetat să mai ajute clubul asta după ce în 2016 Stejarii jucaseră la Iași, au fost conferințe de presă despre rugby la Palatul Roznovanu, ce mai tevatură mare.  

Ceva s-a întâmplat din moment ce a dispărut susținerea autorităților locale și primarul Chirica a menționat voalat lipsă unui sponsor privat ceea ce mie mi se pare o jumătate de adevăr, problema asta nu prea apare când vine vorba de fotbal unde ce să vezi, se găsesc bani. Tind să cred că a fost un cumul de factori mergând de la datul la gioale al politicienilor locali până la lipsă de viziune a managementului clubului. 

(sursa foto www.super-liga.ro)

Păcat de jucători pentru că acest club a oferit câțiva tineri capabili de a face față la rigorile primului eșalon fără prea mult stress. 

Evident este facil să dăm vina pe fotbal sau pe autorități. Într-un fel primarul are dreptate, să nu reușești să atragi nici măcar mici sponsori locali care să mai astupe niște găuri din buget vădește lipsă de viziune și preocupare. Degeaba se agită pe lângă echipă câțiva oameni sufletiști, pe care îi numeri pe degetele de la o mână, în principal foști jucători de rugby, dacă întreagă comunitate rugbyistica stă pasiva si refuza sa se stranga în jurul echipei.  

Poate și FRR s-ar fi putut implica mai mult și ar mai fi putut să organizeze inca un meci  internationa la Iasi și mă gândesc la cel cu Brazilia sau amicalul dintre România A și XV-le Președintelui, meciuri fără miză reală însă cu potențial de a atrage atenția autorităților locale asupra fenomenului. Nu este evident vina FRR  în cee ace se întâmplă la Iași. Poate însă nu ar strică să fie organizate meciuri ale  României A dacă nu Stejarii din când în când în orașele de provincie unde există cluburi de rugby, cum se întâmplă în acest an la Buzău.  

Oricum, criză rugbyului la Iași este greu de oprit și probabil nu vor rezista în primul eșalon cu indemnizații de 500 de lei pentru că pur și simplu nu este posibil să trimiți în teren jucători care se vor antrena 2 zile pe săptămâna, la banii ăștia vor trebui să-și asigure pâinea din alte surse. Se aruncă acuze aiuristice, am auzit într-o emisiune TV locală că de vina ar fi mercenarii, adică jucătorii străini care au semnat contracte cu clubul. Păi fără implanturi pe ici pe colo, nimeni nu rezistă onorabil în primul eșalon pentru că nivelul este ridicat și ofertă internă nu acoperă cererea, rugbyul e un sport care uzează și este nevoie de rulaj al întregului lot iar cu 2 zile pe săptămâna de antrenament, cum se practică în DNS și ce-a mai rămas din Divizia A nu te poți duela cu cei care se antrenează în fiecare zi.  

Conducerea clubului nu pare să fie în stare să coalizeze comunitatea locală, nici măcar pagină de facebook nu reușesc să o administreze (astăzi e în grijă unui fan care are dificultăți în a comunică cu clubul), ce să mai vorbim de sponsori privați. Mă întreb de câte ori au invitat reprezentanții autorităților locale la un meci de rugby. Vom vedea ce rezerva viitorul insa in acest moment eu personal nu vad sanse de salvare. 

 La Suceava*, a existat un licăr de speranța în primăvară-vară, după câștigarea DNS după o finală epică împotrivă Navodariului, probabil echipă momentului în al doilea eșalon.  

sursa foto: Gazeta de Suceava

O generație de rugbyisti aflata la finalul carierei, condusă de profesorul Vlad, unul dintre antrenorii cu CV serios și-au încununat carieră înainte de retragere cu un trofeu câștigat nesperat și evident au apărut discuțiile despre promovare în primul eșalon, doar ca era nevoie de jucători mai experimentați și finanțare mai serioasă, fiind nevoie de îndeplinirea unor anumite standarde. O perioadă a fost întreținută această speranța inclusiv de către Primar care s-a răzgândit la un moment dat și cum a găsit momentul, a băgat banii la fotbal. Păi cum să se înscrie în primul eșalon că doar nu joacă pe gratis.  

Îmi aduc aminte și acum că am auzit la radio un oficial al clubului spunând că primarul nici nu-i cunoștea pe investitorii respectivi. Evident, s-a menționat și ceva și de renovarea stadionului specificându-se clar că rugbyul nu va putea fi jucat pe stadionul de fotbal Areni pentru că strică gazonul. 

Și la acest Suceava s-a tot o problemă de management, șeful clubului fiind fost șofer, incapabil sa se impuna, incapabil sa elaboreze un proiect corerent, probabil promovat politic, după modelul extins în aceste zile la nivel național. Prin urmare, singura concluzie care poate fi trasă este că politicul nu a dorit să se implice în finanțarea clubului dintr-o sumă de factori precum neînțelegerea fenomenului, rea-voința și foarte probabil și incompetența. De altfel, primăria Suceava pare să se împiedice de sume derizorii pentru un municipiu capitală de județ, de pildă de curând anunțat că nu va organiza o finală de Eurovision deoarece ii lipsesc aproximativ 60.000 lei. Chiar admițând că nu există bază legală pentru anumite cheltuieli, ceea ce mă îndoiesc, e greu de crezut că nu ar fi putut fi cointeresate companiile locale în a sponsoriza un eveniment cu rezonanță națională. Sigur se găseau metode dacă era în prag de alegeri și trebuia organizată o șușă cu toate gratuitățile posibile, sarmale și mici, vin fiert sau bere, în funcție de anotimp. Omul minte cum respiră. 

Și că să închei într-o notă optimistă, se pare totuși că Bucovina Suceava se recuperează frumos, după șocul resimțit fără îndoială in urma refuzarii finanțării unei participări în eșalonul de elită. Un club care pierde atâția jucători retrași din activitate plus antrenorul ultimele două decenii devine foarte fragil și s-ar fi putut desființa echipă de rugby având în vedere lejeritatea, inconștiența și ignoranța unor edili fata de sport.

Cand am văzut știrea reunirii lotului mi-a atras atenția în principal numărul de jucători, un lot de 35 și cele expuse cu privire la pregatirea returului DNS de catre noul antrenor, un fost jucător al clubului, Marius Colțuneac, care a evoluat în Franța și in echipă națională. Evident că a mulțumit și autorităților locale dar se pare că în jurul clubului există un nucleu activ de jucători și suporteri care contribuie inclusiv prin activități voluntariat și au atras ținerii din cluburile de juniori, de altfel cluburi cu o frumoasă tradiție și unde și-au început activitatea mulți Stejari.   

Iubitorii de rugby de la Suceava au început din nou muncă de jos precum Meșterul Manole și vor încerca să clădească din nou o echipă de rugby. Ceea ce sper că realizează este că atunci când construim în jurul unei persoane, invariabil construcția se va nărui. Primarii sunt trecători, capricioși, nu sunt interesați de comunitate decât în măsură în care acest inters le va aduce voturi și de aia suntem o țara de meșteri manole unde cum se schimbă un primar cum se năruie totul pentru că nu construim veritabile instituții. Va trebui să încerce să atragă cât mai mulți sponsori privați, să atragă voluntari, să chivernisesca fiecare bănuț, să cultive talentele locale, să atragă ținerii  în tribune, să scoată bani din piatră seacă de pildă vânzarea de băuturi, gustari și  să aibă  o comunicare constanta, inclusiv pe social media, cu suporterii. Sa construiasca o institutie care sa reziste capriciilor vremurilor.

Inchei prin a le ura succes rugbyistilor și iubitorilor de rugby din Iași și Suceava în lupta lor cu morile de vânt. Din păcate însă, cel puțin pentru o perioadă o zonă a țării care a dat talente excepționale și mari personalități ale fenomenului probabil  nu va mai fi prezenta în prima ligă.  

* Stiu ca Suceava e in Bucovina dar din punct de vedere organizatoric si teritorial, in rugby aparține de Moldova

Iașiexit - un aspect

Nu este tocmai o noutate faptul că Poli Iași avea dificultăți mari și erau șanse mici să se mențină în Super Ligă fără sprijinul primăriei Iași și cum acest sprijin era evident că va lipsi acest an, din semnalele date de primar, din păcate cele mai negre presimțiri despre soartă rugbyului la Iași se adversc dar mai pe larg despre cum își bat joc aleșii locali de rugbyul din Moldova într-o postare viitoare.

Ceea ce mi-a atras atenția astăzi este acest articol care menționează posibilele destinații ale unor jucători ieșeni de viitor precum Toader, Plai, Butnariu sau frații Moa. Probabil mai sunt și alții dar în mod special mă interesează ținerii care pot prinde națională și în mod deosbit Plai pentru joacă pe un post unde nu suntem acoperiți, uvertură și în ultimul timp începuse să se apropie de lot. 

Și când am observat că destinația probabil ar putea fi Steaua m-am gândit că pe lângă Vlaicu, în acel lot mai sunt Melinte și Boldor, alți doi tineri de viitor care au nevoie de meciuri în picioare. În aceste condiții, e greu de înțeles ratiunea acestui transfer mai ales că sunt alte echipe, precum Dinamo, Baia Mare și chiar Timișoara care nu sunt foarte bine acoperite la uvertură și unde probabil ar avea sansa mai multor jocur, căci asta contează cel mai mult pentru un tânăr jucător, mai ales într-un rol atât de pretențios.  

Deja timpul de joc pentru cei doi tineri ai Stelei, Boldor și Melinte este destul de redus deoarece in lot mai este inca o uvertura de meserie, Patelesio Oneone, un tongan tanar si de viitor. Ce-i drept Melinte, având un profil diferit si calitati naturale precum viteza, acceleratie si un side-step eficient si spectaculos probabil că ar putea jucă și aripă/fundaș. Numai că ori nu joacă, ori joacă relativ puțin. Boldor a prins niște meciuri dar Melinte mai nimic. Dacă mai vine și Plai vor fi 3 uverturi tinere la un singur club. Cum timpul de joc e limitat de meciurile din întrecerile interne, care nu sunt tocmai lungi  pentru ca nu avem un numar mare de cluburi atunci și progresul lor va fi limitat de acest aspect pentru ca jocul e cel mai bun antrenament. Acești trei tineri au și profile tactice diferite, ceea ce îi face cu atât mai intresanti pentru viitor și pentru echipă națională.  

Desigur că le doresc din tot sufletul tuturor jucătorilor ieșeni să își găsească o echipă care să îi plătească decent (pentru că ce propun șefii clubului, pentru acest nivel, e bătaie de joc) dar sper că să ajungă la cluburi unde vor avea șansa să joace. Avem prea puține resurse și prea puțini jucători pentru a ne permite o astfel de risipă, de a ține pe bară cei mai buni tineri mijloacasi la deschidere. 

Sursa foto: Monitorul de Suceava

Timișoara Saracens în Scutul Continental sau cum să îți complici viață singur.

Sâmbătă am vizionat un meci care n-ar fi trebuit să se întâmple într-o cupă europeană care se respectă. La  Batumi, într-o mare de noroi, pe un teren de tip agricol, Timișoara a întâlnit într-una dintre semifinale echipă georgiană care reușise o nesperată victorie în ultimul meci al anului trecut, în fără sarazinilor noștri, echipă mult mai titrata și mai valoroasă. Nu revin la meciul respectiv, cred că l-ați văzut cu toții și ai noștri au evoluat foarte slab. Ce-i drept, nu mai era nici o miză dar uneori trebuie să ții și la blazon iar jocul rezultatelor, unul puțin probabil, ar fi putut duce la pierderea calificării. 

Revenind la meciul de sâmbătă, e de înțeles de ce echipele din vest sunt reticențe să facă deplasări în estul Europei sau Asia (unde e Batumi din punct de vedere geografic) și cu atât mai puțin în orașe mai mici, in afara capitalelor. Terenul a fost absolut execrabil, o de tarla plină de noroi, ceea ce evident i-a avantajat pe georgieni.  Meciul de la Batumi a lăsat mult de dorit, mai ales din cauza noroiului persistent iar transmisia a fost atât de proastă în a două repriza încât TVR HD a încetat să mai difuzeze meciul care la un moment dat era imposibil de urmărit din cauza intreruperilor. Noroc cu difuzarea online de către georgieni, care a putut fi urmărită, în ciudă întreruperilor dese, vina aparținându-le în totalitate gazdelor. Din aceste motive a fost o reclamă proastă pentru aceasta competiție. Inregistrarea poate fi vizualizata aici.

Batumi este o echipă limitată, cu un joc vetust, bazat pe o apărare agresivă, în forță. Ocazional încearcă să joace la mână, profitând de faptul că au o uvertură decentă (Khmaladze)  însă de cele mai multe ori sfârșesc prin a-și da cu balolnul în cap, mai ales dacă au în față o apărare care poate pune o presiune decentă pe ei. Sa nu se inteleaga ca ai nostri au fost mai indemanatici iar in prima repriza, daca georgienii n-ar fi scapat balonul in cateva ocazii, ne-ar fi pus probleme si pe treisferturi. Sunt o echipă de moral, viscerală, care poate avea momente bune dacă e pe val însă fără o exprimare complexă în teren. În mod normal, Timișoara n-ar trebui să se chinuie cu o astfel de echipă nici măcar pe un teren foarte greu însă și-au complicat viață singuri prin alegerile facute precum suturi tactice foarte slabe, alegerea suteurului si chiar a primului XV. 

Primul aspect negativ este balamaua unde Rose și Seniloli nu au reușit să încropească nimic. Primul începe să arate că un pilier, se mișcă din ce în ce mai greu, șutează în dorul lelii și după grimase se pare că ar preferă să nu facă asta ci sa fie lasat in pace sa se certe cu arbitrul. Chiar dacă a fost un jucător bun, la momentul acesta nu-și justifica locul în echipă c titular, fiind alte opțiuni disponibile, in ciuda accidentarilor.  

Seniloli e pentru mine o enigmă cum are loc în echipă Fiji. Are ceva calități, atacă bine spațiul de lângă grămadă, mai ales în aparari rarefiate dar în rest nu ii iese nimic. Nu placheaza când e nevoie, pasează inconsistent, când prea sus, când prea jos și da dovadă de labilitate după ce greșește, își pierde încrederea și continuă să paseze autist la primul om care-l vede de cele mai multe ori pase de spital. Nu comunica cu înaintașii, nu observă cum sunt plasați aceștia, nu știe să conducă jocul și în general nu reușește să se integreze în jocul echipei. În ciudă vârstei și a lipsei de experiență, la momentul acesta Rupanu ar fi un jucător mai util pentru echipă și cuplat cu un jucător experimentat la 10 precum Umaga, care sa-l ajute si sa-l coordoneze daca e cazul, consider eu că ar aduce un randament mai bun. Ce-i drept a aparut in lot Luiters, care a arătat că are clasă și la care Rupanu ar fi bine să dechida bine ochii pentru că are ce învață de la sud-african. Cred că se va înțelege bine acest Luiters cu înaintarea Timișoarei.  

În aceste condiții, pare de neînțeles insistența cu care cei doi sunt titularizați indiferent de prestație, cu toate că a trecut jumătate de sezon de când fijianul e în lot iar la Rose cresterea masei e evidenta si pe cale consecinta si scaderea vitezei de executie, de altfel nici nu a mai fost convocat la Stejari. 

O altă chestiune curios abordată de catre tehnicienii echipei e situatia transformeurului. După plecarea lui Calafeteanu nu au fost semne că se caută soluții iar finala de anul trecut, câștigată pe piciorul lui Conache a fost din păcate uitată. Veți spune că a venit Luke Samoa, insă să nu uităm că Baia Mare a pierdut finala și pe piciorul lui. A mai venit Stefano Hunt dar a jucat destul de puțin, fiind mai mult accidentat iar în condițiile problemelor financiare din ultimele luni nici nu știu dacă mai e la club sau vrea să joace. În condițiile astea, să alegi în continuare să joci cu o uvertură lentă și fără șut (Rose) și să pui un centru crash ball că Manumua să suteze pare o încropeala care vine din teamă de a titulariza alti jucători. Conache merita o șansa serioasă după meciurile bune de anul trecut, câteva meciuri ca titular insa cu toate astea prinde echipa foarte rar, chiar în condițiile accidentărilor. Ce-i drept a fost si el accidentat, dar e in lot de ani de zile. Fara continuitate nu se va putea impune ca titular si nu va putea ajuta echipa. Punctele pierdute din loviturile de pedeapsă sau tentativele de țintă ratate pot fi prețioase, mai ales în astfel de meciuri de uzură și pe o vreme care te îndeamnă să sutezi mult si niciunul dintre Rose sau Manumua nu au aratat constanta la bete.

O altă chestiune ciudată e plimbarea lui Vlad Popă pe diferite posturi, după debutul fulminant de anul trecut de la Stejari (mare curaj a avut Howells atunci!). Sezonul acesta a fost fundaș, uvertură și centru. Ce-i drept el a acoperit mai multe poziții la juniori însă atunci când a intrat la centru am observat la el mai multă consistență și o dorință mai mare de a fi creativ în atac. E un placheur foarte bun, care până de curând nu s-a remarcat în situații ofensive însă părerea mea e că încearcă să-și varieze jocul cât mai mult, să fie un creator de faze și ar trebui să aibă mai multe șanse pe poziția lui, mai ales după plecarea lui Sefanaia.  

Este evident că accidentările au incurcat mult lucrurile însă ar fi bine ca echipă tehnică (sau ce-a mai rămas din ea după plecările lui Williams și Roach) să mai încerce și alte opțiuni și să evalueze periodic jucătorii, pentru că sunt prin lot insulari care nu știu să stea în grămadă și semnează statul de plată de câțiva ani, aduc un insular care pierde orice duel în grămadă ordonată în Super Ligă dar un Cătălin Sasu joacă în DNS.

La înaintare lucrurile au stat ceva mai bine, e drept a fost și o vreme care a favorizat un astfel de joc însă prima repriza a fost chinuitoare, timișorenii fiind fluierați mult prea des. E drept că arbitrul a fost ușor confuz în unele situații însă ei sunt fluierați mult și în meciurile locale iar aceasta situație la nivelul înaintării trenează de mai mult de un sezon și nu se observă tentative de a îmbunătăți acest aspect al jocului. Initial s-a dat vina pe arbitrii nostri, acum vedem ca afară e mai rau. E drept că atunci când ai în echipă un jucător care comentează fiecare fază, e greu să te pui bine cu arbitrul. În al doilea rând, nu e numai responsabilitatea antrenorilor acest aspect al jocului, este nevoie ca și jucătorii să cunoască regulamentul de joc, să observe obiceiurile arbitrului și să încerce să se adapteze la cerințele acestuia si sa comunice cu el, nu sa comenteze orice decizie.

Ceea ce aș dori să remarc la înaintare in mod negativ este ineficiența jocului în 22-ul advers. Batumi nu este o echipă greu de deschis și are tendința să aglomereze punctul de fixare cu mai mulți jucători decât este nevoie, atat in atac cat si in aparare, situație care inerent creează spații. În acest context, este de neînțeles de ce timișorenii nu au folosit mai mult pickngo în terenul advers, pe care ar trebui să-l știe bine de la națională. În schimb au deschis prea larg, tot pe grupuri de gramadari, ajungând din două pase urmate de puncte de fixare de la margine la centru, fără a  câștiga teren pentru că erau oricum lenti și permițându-le georgienilor să acopere terenul mai eficient în loc să-l aglomereze într-o singură parte si sa dea treisferturilor mai mult spatiu. In rest, inaintarea si-a facut bine treaba, a dominat tusa si s-a descurcat onorabil in gramada. 

Trebuie să-l remarc pe Radoi care este într-o creștere vizibilă si in opinia mea ar trebui sa fie prima optiune la echipa nationala. E tehnic, elegant, dedicat, cerebral, sigur în tușă și marchează din ce în ce mai mult. Poate n-ar fi rău să fie el căpitan deoarece cunoaște cu siguranță și limbă engleză având în vedere că a jucat în Anglia o bună perioadă de timp. 

A fost un meci care trebuia câștigat, în primul rând pentru că Batumi este o echipă semi-profesionistă în cel mai bun caz si ar fi fost rusinoasă inca o infrangere. Si prima infrangere a fost rusinoasă, chiar daca meciul aparent nu a avut miza. Probabil au câțiva jucători plătiți dar marea majoritate sunt amatori. Diferență a făcut-o, mai ales în repriza a două, cantitatea de pregătire tehnico-tactică și fizică, pentru că, evident, profesioniștii de antrenează mai mult și sunt mai bine pregătiți fizic. Din păcate însă, calitatea acestei pregătiri lasă de dorit și nu am observat ca ar face diferenta, agresivitatea georgienilor descumpănindu-i în câteva situații pe sarazini. Înfrângerea din grupe și-a spus probabil cuvântul, aceștia fiind prea respectuoși cu adversarul.  

Din păcate, sunt câteva blocaje mentale la nivelul conducerii (management și tehnică) ceea ce duce la solutii previzibile și limitate. Poate n-ar fi rău că managementul să arunce un ochi la staff-ul echipei naționale că să înțelegă ce înseamnă diferență calitativă de pregătire și cum fac aceștia diferență cu jucători care se exprimă mai slab la club și mult mai bine la Stejari. Poate nu ar strică să renunțe la câteva contracte de jucători și să pună un accent mai mare pe jucătorii români, mai ales că echipă de U20 a propus câteva nume foarte interesante anul trecut pentru prima echipă, fiind păstrați străinii care chiar își merită banii iar cu această economie de buget să fie adus un grup de tehnicieni (apărare, înaintare, skill-uri etc.) sau să fie școliți ai noștri în afară, care să îmbunătățească calitatea pregătirii. Totodată, echipe puternice de juniori ar putea fi un argument bun și pentru factorii de decizie din administrația locală de a asigură finanțarea clubului.  

Un exemplu de urmat din campionatele din vest este clubul Exeter Chiefs, un club mic dar care a beneficiat de o conducere rațională, a investit serios în viitor si academie, a adus implanturi de afară atât cât a trebuit și s-a bazat pe creșterea de jucători, ajungând în câteva sezoane de la postură de echipă de ligă a două la campioană Angliei. Chiar dacă ești campion în România, la rugby tot sărac ești așa că e bine să luăm aminte cum și-au drămuit alții resursele. Iar daca vor ca model numai pe Saracens pentru ca sunt campioni, ei bine si acestia au o academie de elita. 

Închei aici acest articol și promit să revin cu ceva despre testele din Noiembrie, atât ale noastre cât și cele ale altor echipe Tier 2.  

Succes Timișoarei în retur și sper să le dea cu terenul în cap, cam asta ar trebui sa fie diferenta dintre amatori si profesionisti.