Am multe articole în drafts și nu am vreme să le public însă am găsit câteva ore între două călătorii pentru gânduri înainte de primul meci test serios al noii echipe tehnice a Stejarilor. Meciul cu Portugalia a fost neconcludent, adversarul fiind mult prea slab. Nu am mult timp de scris așa că o să trec direct la subiect.
Îmi place echipa aleasă pentru meciul cu Statele Unite. Incearcă să îmbine un pachet puternic cu o linie de troacari reformata și, sperăm cu toții, schimbată în bine. În pachetul de înaintare ținerii Gordas, Motoc și Chirica vor avea o misiune dificilă însă au lângă ei coechipieri experimentați și dacă nu se vor lasă impresionați de numele echipelor unde evoluează americanii va fi bine.
Toți trei au potențialul și calitățile necesare pentru a începe să se impună pe posturile lor. Mutarea lui Van Heerden în linia a treia și Chirica în rol de număr 8 au rolul de a contracara principală armă a americanilor care excelează în fazele fixe, grămadă și tușă iar în jocul în câmp au un mol puternic, disciplinat și tehnic. Lievremont încearcă să îi contracareze în aria în care ei se simt puternici. Nu numai că fazele fixe sunt exersate și au jucători potriviți pentru această abordare însă joacă și extrem de eficient. Nu e o supriza, eficiența este tipic americană. O altă trăsătură interesantă a acestei echipe americane este că nu se precipită, joacă cu răbdare și dacă îi va ieși pariul francezului s-ar putea să-i vedem pe yankei descumpăniți.
La troacari nu sunt schimbări. Fercu la centru exterior nu este o noutate, a evoluat în juniorat pe această poziție și oricum ar putea jucă oriunde. Fonovai are un rol interesant, în jurul blocului central de înaintași, ca un jackal din linia a treia. Se spune că viteza pachetului de înaintare e data de viteză celui mai rapid înaintaș iar viteza liniei de troacari e data de viteză celui mai lent dintre ei. Desi nu este inaintas, rolul lui Fonovai la centru interior în apărare e tocmai acela de da viteză de reacție blocului central de înaintași. Interesant de urmărit care dintre gramadari vor acoperi zonele de margine in acest meci. Plai, Melinte sau Zaharia vor avea o zi grea, vor trebui sa uite tracul și vom vedea dacă sunt pregătiti să treacă la următorul nivel. Aripa noastra dreapta va trebui sa fie foarte atent la Scully, fundasul american mutat pe aripa, un rugbyst cu viteza si talie si un bun joc aerian.
Se vorbește mult de sistem, am observat asta în toate articolele FRR însă mi-ar fi plăcut să se vorbească mai mult de rolul fiecăruia în teren, ce poate să facă și mai puțin de posturi, pentru ca acum este o perioada de cautari. Sugestivă pentru reacția la nou mi se pare reacția internaționalului Daniel Boldor.
Realitatea este că Tudor Boldor nu s-a impus deocamdată la Steaua deși este fără îndoială foarte talentat. Însă de fiecare data când îl văd în teren la uvertură am impresia că îi stă pe umeri întreagă echipă și e normal, este tânăr și neexperimentat. Dan Carter, desi a jucat intreaga cariera la juniori la uvertura a fost folosit initial pe o alta pozitie, centru interior, pentru a lua presiunea de pe el. Canterbury Crusaders au făcut asta cu mai multe uverturi tinere, pentru a le da timp să capete experiență de joc și încredere. Cu Stephen Brett s-a întâmplat la fel iar Colin Slade sau Tom Taylor au jucat fundași o lungă perioadă.
Mai recent, Farrell trece la centru interior de câte ori e nevoie de creativitatea lui Ford la 10 iar Henry Slade, uvertură la juniori și un talent excepțional, a făcut pasul definitiv la centru exterior în sistemul de joc original al Exeter Chiefs.
Favoritul meu printre jucătorii utility este însă Matt Giteau care și-a început cariera ca demi și apoi a jucat 102 meciuri pentru Australia ca uvertură și centru interior. La Toulon a jucat mult timp cu numărul 12 și s-a descurcat admirabil, în ciuda unui gabarit mediu, departe de tipologia unui Ma No'nu, care a devenit cu adevărat un jucător de top atunci când a început să joace rolul unui playmaker și a variat jocul cu șuturi tactice, combinații cu ceilalți troacari fără să se mărginească numai la a ataca fizic ce avea in fata.
Sunt mulți internaționali care au schimbat posturile in functie de situație. Adam Ashley-Cooper era supranumit "Mr. Fix It" pentru că nu știa înainte cu o săptămâna de test pe ce post îl va pune antrenorul iar această versatilitate l-a făcut mult timp indispensabil si iubit de suporteri. Vlaicu, subapreciat de multi, va rămâne în istoria rugbyului românesc nu pentru că a jucat uvertură insa pentru ca, pe lângă un picior bun, a intrat în teren și a jucat acolo unde a fost nevoie de el. Exemplele pot continua. James Hook a fost și uvertură, centru interior, exterior, fundaș. Ruan Pienaar juca atat demi cat si uvertura la Ulster, in functie de necesitati. Sony Bill Williams a jucat și aripă iar lista asta poate continua cu înaintași, bunăoară talismanul georgian Gorgodze evoluând în linia a doua și a treia pe toate pozițiile. Schalk Brits, deși a jucat taloneur tot timpul a evoluat alternativ tactic rolul unei linii a treia dinamice și mobile sau al unui centru, punând în valoare la maxim calitățile lui, o pasa bună, joc excelent de suport și explozia neobișnuită pentru un grămădar.
Iar discuția poate continua la nesfârșit despre cât de mult contează numărul de pe tricou sau cum se numește un post din echipa de rugby. Va recomand un articol al inegalabilului Spiro Zavos despre controversa dacă "first-five-eights" (denumirea neo-zeelandeza a uverturii) este de fapt un 10.
Concluzia este ca "Number 10, like number 8, is a generic term that does not have baggage from the past." Experientele si supararile din trecut nu ar trebui sa te impiedice sa progresezi, sa explorezi, sa incerci si altceva iar numarul de pe spate e doar o conventie care se schimba in functie de timp si oameni. Ceea ce se întâmplă pe teren contează atunci și acolo, minutele acelea nu se mai întorc și cum le "cheltuiești" va conta pentru viitor. Nimeni nu își va mai aminti peste 20 de ani cu certitudine, ce număr era pe tricou însă va rămâne pe retina eseul, pasa, cursa, placajul, șutul. Câți va aduceți aminte unde a jucat Vlaicu în meciul cu Canada? Sau numărul lui Macovei, 6, 7, 8?
Îi încurajez pe ținerii Stejari și nu numai să-l citească pe acest remarcabil jurnalist de rugby din scoarță în scoarță, vor învață ceva din fiecare articol.
