marți, 27 februarie 2018

Meciul decisiv cu Rusia - exercitiu tactic in locul fluieraturilor traditionale

Mai este puțin timp până la meciul cu Rusia, un meci dificil deoarece vine după năuceală de la Madrid, meci pe care încă mă străduiesc să îl înțeleg. Va recomand să citiți și editorialul de pe pagină FRR care cred că exprimă foarte bine ceea ce simț iubitorii balonului oval. Nu știu ce e în sufletul jucătorilor sau al stafului dar prespun că nu le este ușor pentru că urmează un meci cu o echipă incomodă, în condiții atmosferice de iarnă, pe un stadion care probabil va fi gol pentru că  vremea este cum este si alte motive care vor face obiectul unui articol mai lung altădată. Ramane sarcina lor sa se mobilizeze cat mai bine si sa repare ce-au stricat. Deocamdată singurul lucru care contează este să câștigăm cu punct bonus ofensiv în față rușilor. Următorul lucru care contează e să câștigăm oricum pentru că o înfrângere va zădărnici șansele de a merge în play off sau repechage deci calificarea ar putea fi compromisă încă de la acest meci. Nu trebuie uitată nici această opțiune, a unei simple victorii, cum am uitat la Madrid opțiunea unei înfrângeri cu punct bonus defensiv sau opțiunea unei înfrângeri la mai puțin de 10 puncte.

Pragmatismul e bun!



foto: Daniel Nechita Photographer (Facebook)

FRR a anunțat lotul și față de meciul cu Spania au apărut Pristăvită, Gordas, Motoc, Nistor, Kuselo, Boldor și Simonescu și s-au întors la cluburi frații Ursache. Nu știu dacă componența loturilor a fost agreata înainte de începerea turneului însă lotul care a făcut deplasarea la Madrid a făcut previzibilă echipa care va fi aliniată. Îmi place însă că acest lot da mai multe opțiuni antrenorilor si poate selectia echipei va pune semne de intrebare rusilor.

În cele ce urmează voi face un mic exercițiu de imaginație comparând echipă probabilă la care trebuie să ne așteptăm de la Lynn Howells și cum mi-ar plăcea mie să fie echipă care va intră pe teren cu rușii și de ce, având în vedere și analiza de aici. De la început precizez că este un simplu exercițiu de fantezie, că nu am nici o informație din interiorul lotului și scopul acestui articol este numai de a provoca discuții constructive între iubitorii sportului cu balonul oval și nimic altceva. Nu e literă de evanghelie ce spun eu, am analizat un singur meci și e nevoie de mai multe pentru o analiză profesionistă. În fine, e greu să bănuiești ce să ne așteptăm de la ruși după ce Peruvkin și-a dat demisia și a fost înlocuit cu unul dintre asistenți, irlandezul Mcdermott.  

  Iata varianta conservatoare cu care ma astept sa fie abordat meciul cu rusii:

1. Lazar
2. Radoi
3. Tarus
4. Van Heerden
5. Antonescu
6. Macovei
7.  Burcea
8.  Nistor
9.  Surugiu
10.Vlaicu
11.Dumitru
12.Fakaosilea
13.Kinikinilau
14.Fonovai
15. Fercu

16.Capatana
17.Badiu
18.Gordas
19.Poparlan
20.Gorcioaia
21.Calafeteanu
22.Sheenan
23.Umaga

Schimbările din echipă probabil (vom vedea probabil joi sau vineri dacă această va fi) ar fi operate doar din cauza întoarcerii fraților Ursache la cluburi și în general planul de joc se va păstra. Fakaosilea va jucă centru unu. Chiar dacă la Madrid a purtat tricoul cu nr. 13 el a operat în culoarul nr. 12 deci nu a fost nici o schimbare aici, posibil că noile tricouri să fi fost de vina pentru această mică inadvertență precum cea de la meciul cu Germania cand Macovei nu a avut numar pe spate. 

Nu am nici o îndoială că această formație poate câștiga meciul cu punct bonus ofensiv împotriva Rusiei. As prefera insa o altă abordare legată în principal cu dinamica liniei a treia, variația atacului și bancă de rezerve care va trebui să aibă un impact mai mare iar schimbările să fie efectuate mai devreme. Consider extrem de importantă dinamica liniei a treia, de altfel spuneam în articolul în care am analizat jocul Rusia-Spania referindu-mă la meciul Scoția-Anglia că mă aștept că englezii să aibă probleme din cauza componenței acestui compartiment.

Planul de joc e bun! 

Planul de joc al Stejarilor afișat cu Spania, executat mai rapid are potențialul de a fi periculos și înțeleg rațiunea antrenorilor pentru care au hotărât să joace în acest fel. Realitatea este că Legea 16.3 privind ruck-urile nu se aplică consecvent de către arbitri, am văzut plonjoane ca în bazin de la spanioli si nu numai in aceste meciuri de REC ci si in meciuri de 6 Natiuni. În general atitudinea pare să fie următoarea: nu te preocupi prea mult de legare sau să stai pe picioare la breakdown ci este important să percutezi în jucătorul advers și să-l cureți indiferent cum (crocodilul, procedeu de judo etc.) folosindu-și masă și forță fizică. Este mult mai ușor să menții posesia atacând omul din linia de apărare adversă și să ai un plan de joc bazat pe coliziune. Evident, ar fi mai spectaculos să ataci spațiul și nu primul om care îți iese în cale dar lipsa de aplicare coerentă a legii 16.3 favorizează un astfel de joc de posesie, cu multe puncte de fixare în care devine din ce în ce mai dificil să faci un turnover ca aparator însă din păcate uzează jucătorii din atac. Dacă ești într-un ruck defensiv vei fi probabil curățat destul de ușor și atunci singura opțiune rămâne să stai cât mai puțin implicat în spontane și să trimiți câte doi jucători în placaje, ceea ce noi am încercat dar nu ne-a ieșit pentru că nu am câștigat metri în apărare, cel puțin în meciul cu spaniolii.

Planul de joc al Stejarilor este un plan inteligent, adaptat la ultimele schimbări ale legilor jocului, chiar la interpretările arbitrilor însă problema vine de la execuție, care deseori e lentă (deci e nevoie și de jucători mai tineri sau mai dinamici) și de la faptul că este unidimensional, nu variază atacul, nu are explozie după câteva puncte de fixare repetate și nici deciziile care vin pentru șuturi nu sunt cele mai bune.  

Bazându-mă pe acest plan, care este unul bun, iată cum văd eu lucrurile:

1. Lazar
2. Radoi
3. Tarus
4. Van Heerden
5. Antonescu
6. Macovei
7. Nistor
8. Gorcioaia
9. Surugiu
10. Vlaicu
11. Dumitru
12. Kinikinilau
13. Fakaosilea
14. Simionescu
15. Fercu

16. Capatana
17. Badiu
18. Gordas
19. Poparlan
20. Kuselo
21. Calafeteanu
22. Umaga
23. Fonovai

Mai multa viteza si sange tanar. 

Propunerea mea are în vedere în primul rând creșterea vitezei în pachetul de înaintare pentru că echipă rusă se bazează pe forță fizică și viteză, lipsindu-i însă tehnică individuală. Calitățile fizice și faptul că nu au nimic de pierdut îi poate face însă foarte periculoși.

Prin urmare, cea mai importantă schimbare de abordare ar fi în linia a treia unde Macovei ar începe pe partea închisă care este oricum postul care i se potrivește cel mai bine. Nu e un foarte bun purtător de balon, nu cred că închizător la grămadă e poziționarea cea mai bună pentru el însă este un placheur foarte bun și blindside se pliaza perfect pe abilitățile lui. La deschisă Nistor, care poate operă ușor în zonele laterale fiind un jucător dinamic și cu apetență pentru contestarea posesiei în primul moment după placaj. 

Alegerea lui Gorcioaia și Nistor ca titulari se datorează faptului că aceștia sunt angrenați în campionatul francez și au mai multe jocuri în picioare în comparație cu jucătorii din Super Ligă. Știu că ar fi greu să-l lași în afara foii de joc pe Burcea însă viteza și surprizele pe care le poate aduce banca sunt importante, de aceea l-am ales pe Kuselo. Burcea ar putea să-l înlocuiască doar pe Macovei, în caz că acesta ar lipsi și sunt partizanul păstrării posturilor de la club. Gorcioaia este singurul care evoluează etapă de etapă ca închizător la grămadă la echipă de club și-mi aduc aminte de meciul cu Samoa când a dat placaje de i-au căzut umerii și vom avea nevoie de forță lui în moluri și pentru acest motiv îl prefer lui care Burcea evoluează flanker la CSM (8 fiind poziția lui Carpo) și care vine după o pauză competițională.  

Pe aripi i-aș prefera pe Dumitru și Simonescu pentru că sunt buni la baloanele înalte și mă aștept că rușii să încerce să prindă marginea cât mai des și noi să încercam să folosim lipsă de viteză a lui Kushnarev prin șuturi de urmărire, aspect al jocului la care cei doi excelează.

Mutarea lui Fakaosilea la 13 vizează acoperirea cât mai cuprinzătoare a ambelor lațuri ale terenului cu jucători care pot participă la breakdown / ruck, Macovei și Gorcioaia acționând în zonă centrală în timp ce Nistor și 13 ar acționă pe flancurile apărării. Având în vedere că apărarea noastră este în general una îngustă, este important ca jucătorii cu profil defensiv care asigură zonele laterale să fie îndeajuns de dinamici pentru a culisa rapid în cazul unui joc expansiv al adversarului.  

Decizia de a-l lasă pe bancă pe Fonovai e în parte datorată cartonașului galben însă în principal datorată impactului pe care îl urmăresc în repriza a două când intrarea lui, a lui Kuselo, Badiu și Căpățâna poate aduce un plus semnificativ de forță în regim de viteză, toți fiind jucători dinamici care pot face față un joc rapid. Schimbările ar trebui făcute mai devreme și nu lăsate pentru ultimele 10 minute cum se procedează deseori.  Nu ma intelegeti gresit, Fono a fost unul dintre cei mai buni oameni de la Madrid insa greselile se platesc.

În concluzie, planul e să-i bumbăcim bine în prima repriza și să punem cât mai multe puncte pe tabela iar în repriza a două să marcăm eseurile de punct bonus sau să forțăm victoria.

Pe Boldor am fost tentat să-l pun pe bancă în varianta proprie însă Umaga este mai versatil și ar putea acoperi două poziții în caz de accidentări, uvertură și centru. Fiind un meci decisiv, aș amâna debutul lui Boldor până la meciul cu Belgia.

Sa folosim resursele la maxim.

În materia de selecție, cred că există în continuare un conservatorism păgubos iar toate resursele de care dispunem nu sunt folosite la maxim. De pildă există la nivelul Federale 1 (Franța) 6-7 jucători relativ tineri care nu s-au întâlnit cu lotul până acum. Pentru comparație, spaniolii au avut 6 jucători care evoluează la nivelul respectiv in lot (!!!). Alt aspect important este că acești jucători din Fed 1 sunt în plin campionat la acest moment deci nu ar avea problemele fizice inerente care apăr după pauză Super Ligii. Deocamdată doar Nistor a fost convocat din Federale dar sunt jucători acolo care merită atenție și mă gândesc aici la Răzvan Ilisescu (flanker/N8-12 meciuri în acest sezon) despre care am amintit deja aici ca o eventuala optiune, Costel Burtila (stalp dreapta, pozitie unde nu avem multe optiuni - 12 meciuri in acest sezon), Claudiu Branescu (flanker - 7 meciuri in acest sezon) sau Nicolas Onutu (aripa/centru - 11 meciuri in acest sezon). De altfel sunt mult mai multi jucatori romani in Fed 1 si ar merita urmariti si cei din Fed 2 daca fac pasul mai sus, sunt o resursa importanta.

Că să nu există confuzii, ceea ce sugerez eu nu se bazează pe realitatea obiectivă din lot, pot exista accidentări, stări fizice sau mentale care să influențeze selecția si pe care nu am de unde sa le cunosc. Este un simplu exercițiu intelectual menit să inițieze și alt tip de discuții despre rugbyul românesc față de tradiționalul "huo" pe care l-am văzut din plin pe rețelele de socializare după năuceală de la Madrid.










duminică, 25 februarie 2018

Maririle si decaderile tricourilor Stejarilor. Cand ne intoarcem la clasic?

Acest articol aveam de gând să-l scriu după meciul cu Germania însă a venit năuceală de la Madrid si am uitat complet de el în drafts. Subiectul însă nu trebuie ignorat pentru că ține de imaginea FRR și a Stejarilor, gafele acestea trebuie evitate pe viitor deoarece nu este prima data când se întâmplă si este in general bine sa eviti sa devii subiect de glume. 
  
Așadar cu mare vâlvă, înaintea meciului de la Cluj-Napoca cu Germania a fost prezentat echipamentul aniversar al Centenarului care spre surpriză tuturor arată foarte banal, seamănă cu un tricolor purtat peste tricou. Orice elev la un liceu de arte putea să scoată o creație mai bună. România își construise o frumoasă faimă în ultimul deceniu cu modelele de echipament foarte reușite, de pildă la RWC 2011 sau 2015 când tricourile României au fost în topul preferințelor că imagine iar în ultimii ani au fost folosite cu succes motive tradiționale care au devenit un fel de amprenta a echipamentului Echipei Naționale de Rugby.  

Însă aspectul cel mai șocant a fost că s-a greșit ordinea culorilor drapelului României! Evident suporterii s-au sesizat imediat și au început să curgă în social media întrebările și observațiile! 








Comunicatele de presă ale Federației și ale firmei Next Advertising la momentul lansării se contrazic. Ori a fost o eroare a producătorului ori a fost o eroare în fișierul transmis, nimeni nu știe clar. De observat și suficienta firmei care a creat conceptul, o firmă de advertising și nu de fashion. Ei au desenat "niște" tricouri, nu contează cum, să fie acolo. Treabă românească, lasă că merge și așa. E o dovadă fără echivoc că problema a fost conștientizată cu adevărat abia după ce s-au primit sesizările de la iubitorii de rugby pe on-line. 
  
Nu este prima data când se fac astel de gafe și este păcat pentru că în ultimii ani FRR a dat dovadă de consistență și a evitat gafele de imagine. 
  
Poate va aduceți aminte tricourile din 2003 unde tricolorul era din nou în poziția greșită. 

sursa foto: Getty Images

Alte erori de acest tip de care îmi amintesc s-au mai petrecut: echipamentele fără identitate cu sorț alb, tricou bleumarin și azur și iarăși verde produse de Samurai în 2014 sau chiloții de tablă din 2016 deși acesta s-ar putea să fi avut un scop ascuns.  

sursa foto: Georgian Journal

Ce caută culoarea gri într-o asemenea combinație e greu de spus însă din punct de vedere al cromaticii nu are nici un sens decât poate ceva asemănător cu bancul cu Stefan cel Mare si pantalonii maron.  

Reacția  palidă a FRR curge în direcția discursului de tip: “pana la urmă nu contează cum arată tricourile și în ce ordine sunt culorile de pe steag, contează că jucătorii au tricolorul în inimă și trebuie să câștige, asta e cel mai important”

Este gresit, atenția la aceste detalii, mai ales din partea departamentului de specialitate e esențială, ține de profesionalism, iar greșeală este imensă. Într-o altă țara, mult mai civilizată, un lucru că acesta nu s-ar fi întâmplat sau, dacă s-ar fi întâmplat nu ar fi rămas fără urmări. Aceste lucruri se tratează cu superficialitate, sub masca patriotismului incercan sa mascheze lipsa de atenție la detaliile care contează. Și prima reacție a FRR e tot o dovadă de superficialitate – vina aparține producătorului. Au pus apoi pe Facebook o poză cu Ionel Badiu cu un tricolor pe umeri în care au vrut să exemplifice ce au vrut să facă dar, ghinion! Și în poză asta culorile de la steag erau tot la locul lor, din orice direcție te-ai fi uitat! A două reacție da vina pe grabă și pe un fișier care a fost transmis către producător fără să fie verificat. 


Din păcate scandalul cu echipamentul îl urmărește pe Alin Petrache de la COSR, acolo unde tot o poveste cu echipament l-a alungat  de pe scaunul de președinte.  




Sursa foto: World Rugby



Ironia sorții face ca Spania să nimerească perfect echipamentul tradițional al României, în același weekend, la meciul din deplasare cu Rusia: tricou galben, sort albastru și jambiere roșii! 


Dar natură le așează perfect până la urmă pe toate în firescul lor după cum este surprins în acest genial cadru de la Sportul Sătmărean!  

sursa foto: Sportul Satmarean

Și uite cum a ajuns rugbyul românesc subiect de meme și bancuri din cauza unor gafe monumentale față de lucruri știute de toată lumea. Sunt puțini cei care nu reușesc să spună ordinea culorilor de pe drapel mai ales în rândul iubitorilor de rugby care sunt, în general, oameni educați.  



   sursa foto: Facebook

La Madrid, surpriză! Tricolorul este în ordinea corectă. Oare cum s-a putut repară această gafă într-un timp record de doar o săptămâna? Oare producătorul Mizuno știe că a fabricat atât de repede un nou rând de tricouri (cu un design ușor schimbat – apare o dungă galbenă pe umeri) și a reușit să le trimită la Madrid așa de repede?  
  
Sau noile tricouri au fost produse de Tall Ball, firmă de casă a Federației, undeva printr-un subsol obscur al unei fabrici din Ilfov? Mister! Din experiențele trecute, cu întârzieri în primirea echipamentului KooGa sau BLK, suspectez a două variantă, până la o clarificare din partea FRR. 
  
E de neînțeles de ce se angajează companii de advertising care nu au nimic in comun cu tricoul Stejarilor ca să inventeze apa caldă. 


Tricolorul a fost întotdeauna în echipamentul clasic al Stejarilor!


sursa foto: Getty Images

Numai în ultimii ani au dispărut jambierele roșii iar culorile drapelului au fost chinuite, albastrul folosit fiind mult prea închis.  

Nu trebuia reinventat nimic, toate culorile se aflau în echipamentul tradițional de joc. Ar fi putut fi menținute motivele tradiționale românești, o tușă frumoasă și discretă, de efect și ar fi trebuit adăugat simbolul centenarului care deși e prezent pe restul echipamentului lipsește de pe tricouri. O altă inconsistență, Anul Centenar – simbolul 100 apare pe toate echipamentele de antrenament, dar nu și pe tricoul de joc! 
  
Ar fi înțelept să se termine cu aceste experimente. Schimbarea anuală a echipamentului și toate aceste inconsistrente sunt inutile pentru că nu creează o identitate inconfundabila. Echipele cu istorie își schimbă echipamentul însă nu cromatica acestuia care rămâne neschimbată și de neconfundat indiferent de producator sau designer! Reveniți cât mai repde la echipamentul clasic și lăsați-l așa iar Stejarii cu siguranta ii vor reda identitatea inconfundabila!   





sâmbătă, 24 februarie 2018

Rusia - cum au pierdut cu Spania


Zilele astea se discută în continuare meciul cu Spania și este de înțeles, a fost un șoc dureros pentru toți. Mi-este greu să analizez meciul fază cu fază dar sigur Stejarii o vor face mai profesionist ca mine împreună cu stafful pentru că din înfrângeri înveți cel mai mult iar acel meci, oricât de dureros este, va trebui revăzut de câteva ori și punctate neajunsurile.

Eu prefer să mă uit în viitor așa că voi încerca să analizez la ce ar trebui să ne așteptăm de la ruși. De la început vreau să fie precizez că nu e literă de evanghelie ce zic eu aici și este posibil să greșesc pentru că mă bazez strict pe ce văd pe stream și sunt multe multe multe aspecte care pot scăpa la o simplă vizionare. Am înserat poze însă recomand că cei care doresc să urmărească fazele să le vizualizeze pe stream-ul Rugby Europe pentru o înțelegere cat mai cuprinzătoare a situației.

Începutul partidei este unul dintre cele mai interesante momente de analiză pentru că jucătorii au proaspăt în minte planul de joc și testează ce funcționează, isi iau reperele. Ca o idee generală despre ruși, au jucători puternici, atletici, nu foarte tehnici și caută să îi lanseze în viteză. Ruck-ul nu este unul dintre momentele lor bune și au tendința să se neglijeze apărarea în această fază, in special pe marginile spontanelor unde pot fi surprinsi. 

Apărarea părții închise.  

În debutul meciului cu Spania, rușii au pierdut două restarturi. De fapt pierd întrecerea pentru balonul de start incă din debutul meciului și după ce acesta circulă spre margine si aripă spaniolă se intercalează spre centru exact ca în meciul nostru. Rușii sunt surprinși cu inferioritate numerică în aripa lor stanga. Doi jucători ruși în linie încearcă să oprească 14 Galben dar nu este spațiu între cei doi.


Practic ocupă ambii același culoar, amândoi apărându-se individual și nu acționează ca o echipă, ceea ce îi da spațiu de manevra lui 13 Galben să intre pe interior. În momentul imediat următor apare și fundașul rus, Kushnarev, care e oarecum surprins de ce se întâmplă.


Nu numai fundașul rus e surprins ci și suportul spaniolilor. Sunt 2 ruși pe interiorul 13 Galben și 3 pe exterior adică 5 în total care încearcă să oprească un spaniol prin urmare această reușește să-i scoată pe toți din joc. Ceea ce ar fi trebuit să facă suportul spaniol era să asiste pe partea deschisă pentru că atrăgând 5 oameni într-un loc ar fi putut crea superioritate în partea opusă. În schimb ei aleargă în culoarul 1 în spatele purtătorului de balon și acesta e un exemplu bun de cum nu este remarcată o oportunitate de atac.


În continuarea fazei, spaniolii reușesc să ducă balonul spre aripă dar adâncimea este prea mare și sunt bătuți până la urmă de drift-ul rusesc și de tușă. Ce este de urmarit in faza aceasta este ca sunt prea mulți spanioli la suport. Ar fi fost mai multe opțiuni, prima a unei pase spre a specula spațiul din stânga 13 Galben, mai dificil sau un grup de 3 jucători în suport pentru a atrage și mai mulți apărători înainte de a continua expansiv spre aripă.  

În sistemul defensiv rusesc folosit cu spaniolii a existat o certă problemă cu apărarea pe partea închisă, puțin exploatată însă de Leones. E adevărat că multe sisteme fură un jucător din această parte (sau din altele) pentru a întări o altă zonă considerata critică și este de urmărit dacă se vor apăra la fel și cu noi deoarece probabil au ales această opțiune împotriva Spaniei, o echipă de la care se așteptau să atace expansiv pe partea deschisă. In general, debutul meciului spaniolii au folosit ineficient jucătorii care veneau fals și nu prea le-a ieșit nimic, dimpotrivă au pierdut mult teren deci apararea rusă a functionat insa in sistemul folosit de rusi a existat o certă problemă cu apărarea pe partea închisă in special si in general pe flancuri.

Prima tușă rusească. 

A fost interesantă și este o schema care merită ținută minte, mai ales dacă te aperi aproape de linia de țintă.


 Aruncarea este relativ dreaptă însă cam joasă.


Are logică să încerce să despice linia de tușă spaniolă pentru că au jucători puternici și mobili și asta. Pasa vine de la prinzător și taloneurul rus intră într-un apărător advers care era aproape tocmai pentru a forță deschiderea găurii, a-l bloca si a-l duce departe de zona vizată.



Inițial reușesc să creeze o gaură însă 2 Galben este atent și reușește să închidă culoarul, însă într-o zonă mai avansată și dacă reușeau să lege molul faza ar fi putut să devină foarte periculoasă.

Primul eseu rusesc.

Un eseu frumos și simplu, plecat dintr-o fază fixă, generat de o eroare a apărarii spaniole. Grămada rusească vine in urma unei gramezi spaniole nereușite unde 8 Galben a făcut un înainte după o ieșire stângace pe lângă grămadă. A urmat o grămadă pentru ruși după cum se vede în fotografia de mai jos.  

Pentru un 9 în apărare este o greșeală mare să alege în jurul grămezii pe partea greșită și este exact ce face spaniolul în fază de mai jos. Posibil să fie excitat de knock-on colegului din fază precedentă și să încerce să provoace același lucru. 


Dar fără sweeper în zonă centrală si prespun ca acesta ar fi fost rolul lui, ar fi fost normal că 9 galben să se retragă și să acopere spațiul liber din centru pentru că atunci când vrei să te duci să vanezi 8 sau 9 în spatele grămezii trebuie să te asiguri că ai alt jucător care acoperă în zonă sweeper-ului. Dar în sistemul acesta este o greșeală. Își da seamă și aleagă înapoi spre zonă pe care ar fi trebui să o acopere iar coechipierul de pe aripă nu ajunge la timp, probabil nici nu era zonă lui. 

Dacă 9 galben s-ar fi retras pur și simplu spre centru și nu ar fi alergat în jurul grămezii (demiul trebuie să evite o astfel de situație) ar fi fost în pozitia fie de a prinde șutul de urmărire al demiului rus fie, pozitie placaj sau poate văzându-l acolo, 9 Roșu nu ar mai fi șutat deloc.

14 Roșu este solid, greu de oprit mai ales in asemenea faza, fundașul spaniol se află în altă zonă să ajute, posibil să acopere un balon de urmărire spre cealaltă aripă.

Revenind la sistemele defensive și la ce spuneam mai sus despre lipsă unui om pe partea închisă, fiecare sistem defensiv este slăbit într-o zonă pentru a întări o alta, nu pot fi închise toate opțiunile adversarului si pana la urma este o miza si asta însă în această fază deciziile luate de 9 Galben sunt greșite și amplificate de lipsă acoperirii. L-am văzut și pe Surugiu dând ocol unei astfel de grămezi și lăsând liberă zona sweeper-ului la meciul cu Samoa sau cel cu Tonga, nu imi mai aduc aminte precis, deci atenție la astfel de faze, rușii au viteză și este exact ceea ce caută, să-și pună în valoare viteza și talia.  

Din nou inferioritate pe partea închisă în apărarea rusă.  


Al doilea restart al meciului, a doua greșeală de prindere a rusilor, spaniolii cumva intră în posesia balonului însă sunt prea mulți la suport, ar fi putut să-l securizeze cu mai puțin efort. Din nou Spania are prea mulți jucători pe partea deschisă spre tușă și nimeni pe aripă stânga a atacului.



Este o abordare excesiva a breakdown-ului, este mult prea aglomerat și practic se împiedică singuri să joace rapid iar continuarea atacului e clara apararii, poate fi intr-un singur flanc. Fiind evident turnover-ul spaniol nu înțeleg de ce au trimis atâția jucători în ruck și multe echipe fac această eroare care le limitează opțiunile de atac pentru fază următoare. Este important sa-ti faci adversarul sa ghiceasca cum ai de gand sa continui. 

Alte situații când partea închisă nu e apărată, observate aleator în diverse faze ale jocului 




Şablonul de atac.

Rusia pare să folosească în principal grupuri de 3 jucători, dacă sunt disponibili dar au și momente când au pod-uri de 2.


În unele situații încearcă să continue cu un grup de 2 înaintași dar mai rar, în general continuă cu 3 că mai jos. 


În general șablonul din acest meci funcționează după ritmul stânga-stânga-stânga și apoi dreapta-dreapta, de aceea la un moment dat folosesc atât grupuri de 2 cât și de 3 jucători. Wales obișnuia să folosească un astfel de șablon și are sens că rușii să încerce să-l copieze în măsură posibilităților întrucât au jucători atletici care pot percuta bine apararea.



După al doilea atac pe dreaptă sunt jucători care încearcă să formeze al treilea grup de 3 jucători dar 9 Roșu observă că în stânga sunt înaintași care au rămas în urmă și mută jocul.  
  
În general Rusia a plimbat frumos balonul în prima repriza însă mult prea în spatele liniei avantajului că să poată pune în dificultate o defensivă serioasă.  

Mai jos, se observă cu rușii care vin fals nu păcălesc pe nimeni.  


Esențial de reținut aici este că își reduc singuri din opțiunile pe care le-ar putea avea în atac (mult spatiu in spatele liniei spaniole, nefolosit nici de noi la Madrid) și nici măcar nu-i folosesc pe cei doi care vin fals că să blocheze apărători galbeni. Opinez că și atunci când vin fals la pasa ar fi bine ca jucătorii să se poziționeze în așa manieră încât să poată totuși primi balonul dacă situația o cere. Irlanda sau Nouă Zeelandă evident că fac această fază aproape perfect, de urmărit mâine in 6N.

Sunt însă și aspecte interesante și pozitive, de pildă mai jos demi-ul rus acoperă perfect ca sweeper, în antiteză față demiul spaniol la eseul rusesc. 


Spaniolii joacă bine ruck-ul, reușesc să scoată repede și să dea drumul expansiv, linia de treisferturi fiind așezată mult mai bine fata de incercarile precedente din meci când au pierdut chiar zece-cinsprezece metri încercând să joace larg pe aripi.  


Senzația e că se vor duce larg pe aripă și doi ruși se duc spre margine creându-se un spațiu pentru un treisferturi care vine în viteză spre interiorul lui. 


 Sparge și urmează păsa descărcată. 


Însă sweeper-ul rus (9 roșu) se află în poziție bună să oprească atacul spaniol deși inițial driftul a dost depăși de venirea înspre interior a aripii spaniole.  


Atacul spaniol se încheie cu o penalitate fluierată pentru ruși. Probabil nu a eliberat, 7 Roșu este fara alt suport (!) și probabil are mâinile pe sol înaintea balonului sau chiar mai mult  ;) 


Niciunul nu e în picioare și nu pare să-și susțină greutatea dar asta e ceea ce face un flanker pe partea deschisă și uneori câștigi, alteori pierzi. Sunt tentat sa consider ca rusul a ajuns foarte repede acolo si nu tine de o tehnica deosebita la breakdown.

Aici voi divaga un pic. În această secvența a jocului, breakdown-ul, avem probleme și în general în jocul la sol al întregii echipe, nu numai al liniei a treia. Flankerii noștri ori sunt selecționați urmărind alte abilitati ori le lipsește acest procedeu și ar fi cazul să ne preocupăm de ce nu avem în arsenalul tehnico-tactic și astfel de opțiuni. Nu suntem singurii, Anglia lui Eddie Jones intenționează să înceapă mâine cu un linia a două la 6 și un flanker de închisă la 7 contra unei echipe scoțiene care pare să aibă doi flankeri de deschisă. Interesant de urmărit dar nu m-aș miră ca breakdown-ul englez să dea rateuri. Mai este însă și factorul Itoje. 

Revenind la ale noastre și păstrând proporțiile, poate n-ar fi rău de urmarit ce fac uruguayenii care au un joc la sol tehnic și năucitor. 

Primul eseu spaniol. 

Tușă în 5 metri și rușii aleg să riște o intercepție și angajează prea mulți înaintași, mizează totul pe o carte.  


3 gramadari ruși sunt scoși din joc iar cei din spatele liniei de tusa nici nu contesta, nu sunt în poziție să facă asta, posibil să nu fi comunicat bine. 


Se formează molul spaniol, spațiul de atac există, sunt chiar mai multe opțiuni dar au mers pe abordarea simplă și directă, nu e extraordinar executat, lent (a se urmari inregistrarea) dar este eseu.  


Ceea ce este insa interesat de observat câți apărători ruși sunt scoși din joc și nu sunt în situația de a stopa molul spaniol. Taloneurul rus pare că se odihnește, admiră, e pansiv, dracu știe ce face. 
  
Am incasat și noi un eseu asemănător la Tbilisi în 2016 însă dau credit Stejarilor, deși s-au apărat cu doi săritori în 5 metri s-au mișcat mai bine, am luat eseul mai spectaculos, nu era nimeni cu mâinile în șold.  

Divaghez din nou, jocul de rugby trebuie privit în general că un joc de spații libere care trebuie invadate. Termenul pe care îl auziți frecvent cu liniile de alergare sau unghiuri de alergare, în special la comentatorii de limbă engleză. Ar trebui interzis pentru că da senzația că dacă alergi în zig zag, lateral sau într-o formă savantă este cu siguranta bine. Cu titlu de excepție se poate întâmpla și asta însă baza este cum creezi spațiile, cum te poziționezi si cum le exploatezi, invadezi, e un joc invaziv iar principiile sunt comune atâta pentru înaintare cât și pentru treisferturi.  

Al doilea eseu spaniol.

După primul eseu spaniol urmează câteva faze bune pentru ruși în atacuri expansive pe șablonul descris mai sus. Jucătorii care vin fals au reușit să scoată din joc apărători și reușesc să înscrie 3 puncte însă vine cel de-al doilea eseu spaniol după o serie de fixări nu tocmai coerente dar eficiente. 
  
Ruck spaniol, rușii ies însă un linia întâi pare obosit, lovit (eu cred ca-i doar un grasan lenes), nu-mi dau seamă exact însă se apleacă și rămâne pe loc în timp ce se creează un spațiu în linia de apărare. 


La un moment dat se prinde că ceva nu e în regulă și se ridica însă gaură e deja creată fără mare efort din partea spaniolilor.  


Și tot ce au de făcut spaniolii este să atace spațiul și să dea pase descărcate sau să paseze înainte de a fixă apărătorii ruși. Taloneurul degeaba se ține de piciorul spaniolului pentru că  balonul circulă mai rapid ca omul. 


Spaniolii nu fac decât să urmărească faza, e spațiu și suport suficient și defensivă rusă nu a reușit să-și revină în nici un moment, eseu la centru. Dacă veți urmări fază pe video veți observă că reluarea televizunii ruse nu surprinde momentul în care s-a creat pericolul ci doar fază de final a eseului. Greșeli tipice pentru toți operatorii și regizorii de transmisie care sunt obișnuiți doar cu fotbalul (da la tine mă uit Telekom deși recunosc că se fac eforturi de a îmbunătăți transmisiile).  


A doua repriza. 
  
Debutează cu dominare rusă însă ceva mai vioaie, în același șablon de atac. De remarcă este că în ruck-ul rus după placajul apărătorilor spanioli intră 2 maxim 3 oameni, de obicei grupurile de 3 despre care spuneam mai devreme. Ce nu a mers la ei a fost suportul care ori vine târziu ori dacă vine la timp poate fi contestat cu succes.  


  
Mai jos e un exemplu prin care au fost blocați de spanioli din lipsă de suport însă dacă urmărim începutul reprizei a două sunt nemurate puncte de fixare cu participare sporadica la ruck pe posesia proprie a rușilor deci ușor de contestat. 


L-au imbratisat si izolat. 



Pe un turnover într-o situatie asemănătoare (inaintas rus actionand fara suport) vine și ultimul eseu spaniol, cel care le-a asigurat și victoria. Purtătorul de balon rus e placat, suportul din grupul de 3 vine târziu. 


E izolat, spaniolii contesta.


 Lipsa de reacție a suportului rus este induioasatoare și permite spaniolilor să asigure posesia fără mare efort. 


Spaniolii fixează din nou printr-un atac în zona 0 cu minim de resurse la asigurarea ruck-ului în timp ce restul se repozitioneza de atac. Este interesant cât de aglomerată e zonă spontanei de către rușicare stau degeaba.


Spaniolii scot usor din ruck spre 10 Galben care vede spatiul de pe aripa rusa si trimite un balon de urmarire. Mult prea ingusta apararea rusa tinand cont de cat de greoi este atacul spaniol.


Exploateaza spatiile lasate de apararea rusa pe flacuri iar flankerul spaniol alearga ca o caprioara pe culoarul aripii fara ca sweeper-ul rus sa mai poata face ceva. Observati traiectoria aripii ruse si eroarea deciziei. 




Până la final meciul s-a desfășurat în aceeași notă cu mențiunea că rușii au mai avut ocazii de a marca încercări și după unii ar fi fost două, după alții una singura. Cert este că arbitrul nu a văzut una o incercare. E drept că are o poziție nefericită dar turneul de top al Rugby Europe poate merită un TMO cât de curând, ce credeți domnule Morariu?  


Nu am apucat să analizez meciul cu Belgia dar sunt unele chestiuni de exploatat în echipă rusă care nu țin de tactică aleasă pentru un meci anume. Este foarte posibil ca împotriva noastră să aibă o abordare total diferită însă jucătorii nu se schimbă.

Peruvkin a demisionat în urmă înfrângerii cu Spania și interimar este irlandezul Mark McDermott  (taloneur fost la Munster și Irlanda) care a dat deja un interviu pe care îl puteți citi aici folosind google translate.

In incheiere, unde suntem acum: 




miercuri, 21 februarie 2018

Solutii la uvertura? E nevoie de timp.

Am observat că întrebarea mea a generat câteva dezbateri interesante. Parerea mea personala este că ar putea sa joace si acolo, dacă vrea el, dacă dorește să își asume această responsabilitate. Tocmai de aceea am spus că staff-ul ar trebui să discută cu jucătorii între patru ochi.

Fără îndoială Fercu are abilitățile să joace uvertură însă nu știu dacă are deprinderile necesare și doar talentul nu e suficient. Este posibil să de descurce bine însă ar trebui creat mediul necesar. În primul rând ar trebui că el să-și dorească să încerce asta. Apoi ar trebui să joace la club pe acest post și ideal într-un sistem apropiat de sistemul de atac ale Stejarilor. Ar fi folositor și un 12 alături care să comunice bine și să îl ajute din când în când pentru a se obișnui cu noul rol. Unii jucători își doresc că uvertură să se ocupe de toată organizarea și lasă totul pe umerii lor și sunt situații când indiferent de talent și abilități nu rezistă la presiune iar când ești obișnuit cu spațiile pe care le ai la fundaș s-ar putea să nu-ți placă, să nu te adaptezi și asta nu ține de cât de talentat sau rugbyist ești ci ține de ușurință cu care iei deciziile tipice poziției respective, care ține de deprindere iar pentru asta este nevoie de timp. 

Andy Goode era într-o mare măsură un gras inutil în câmp dar ca uvertură era foarte bun în luarea deciziilor pentru ca atacul să functioneze și organiza exceptional echipa.

Alex Goode (Saracens) are toate calitățile cerute postului de uvertură, e un jucător mult mai  bun însă realitatea este că nu se descurcă pe acest post și așa a ajuns fundaș. Chiar dacă un jucător are talentul și abilitățile necesare, timpul de joc în poziția respectivă este deosebit de important pentru că cu cât ești expus la situații de joc cât mai variate, cu atât mai mică este probabilitatea să faci greșeli și cu cât mai mult timp ești pus în situația unei uverturi cu atât mai ușor îți va fi să recunoști problemele, pericolele și să înveți cum să treci peste ele. 

Aici e un articol recent care explică ce se întâmplă cu un fly-half în timpul meciului, cum e procesul de luare a deciziilor. Poate scoatem capul din mină, lăsăm politică și mai discutăm și de rugby din perspectiva tehnicianului. E lipsit de înțelepciune să arunci toată vina pe jucători în public. 

Și ajungem la Vlaicu pe care l-au blamat mulți în aceste zile și nu neapărat fără motiv dar parcă s-a cam depășit măsură. Să ne punem o țâră în pielea lui. Vrea el oare să joace 10? Eu bănuiesc că nu, cred că prefer să joace centru unu și trag această concluzie din frecvență cu care apare la club în această poziție. Este foarte posibil să nu se simtă comfortabil sub presiunea la care e suspus un 10. De altfel suspectez că spaniolii l-au luat la țintă din primul minut știut fiind că greșește suturile tactice când e sub presiune. Nici 12-le nu l-a ajutat pentru că avea alte sarcini, nu de creație. Mă întreb dacă nu cumva i-ar prinde bine lui Vlaicu un Kinikinilau la 12 iar Sione să fie mutat la centru 2. Fakaosilea e tipul de centru de care nu am avut parte până acum dar de care am avut mereu nevoie. Fixează unele faze cu precizie de chirurg și știe să stea alea două secunde în plus pe picioare în așteptarea suportului. Marele lui atu este forță de penetrare și deranjul pe care îl produce în defensivă adversarului (și că să vezi minune, e și un troacar care le mai da momente de răsuflu și gramadarilor, căci nu e timid și știe să curețe o spontană). Și atunci mă întreb dacă n-ar fi mai înțelept să-l pui la 13 unde ar putea aduce și un plus în ruck când jocul se desfășoară pe culoarele din marginile terenului. 

Are Vlaicu de ales dacă să joace sau nu 10? Nu prea, trebuie să joace unde e nevoie. Ce ar fi putut face în plus? Greu de spus, impresia mea e că nu a vrut să iasă din planul de joc deloc. La ieșirile agresive ale apărării spaniole ar fi fost o soluție să înțepe balonul peste blitz, să îl trimită în zonă aripilor noastre la urmărire, să varieze soluțiile că să se întrebe spaniolii ce va face la următorul șut. Blitz-ul spaniol l-a pus sub presiune începând de la aripi (de aceea ajungeau atât de des aproape de centru aripile spaniole). Tot asa am facut si noi cu Khmaladze anul trecut la Bucuresti.  

Sunt opțiuni că să cerem o altă uvertură? Nu prea sunt pentru că Rose nu e în formă fizică necesară și nu transformă iar Samoa nu este cel mai sigur transformeur. Este versatil, e de urmărit evoluția lui  dar nu cred că s-ar descurca mai bine ca Vlaicu dacă nu e altcineva să dea la bețe.  



Și ajungem iarasi la gestionarea resurselor (uverturile de la Under 20) și constatăm că rugbyisti spre 24 de ani precum Melniciuc sau Plai abia s-au întâlnit cu lotul iar Melinte a ajuns cel mult la rugby în șapte iar Boldor este prea tânăr că să fi avut șanse până acum. Dacă mai scotocim prin Super Ligă, descoperim că nu sunt suteuri atât de siguri că Vlaicu (să nu uităm că ne-a adus victorii importante) si din pacate nu are deloc concurenta. Evident uvertura ar trebui să fie primul specialist dar nu ar trebui ignorate și alte opțiuni. Dintre cei selecționați sâmbătă selecți doar Bratu face asta regulat la club. Ar mai fi Bucur de la Baia Mare care mai da la bețe ocazional și acoperă mai multe posturi dar el nu a prins lotul până acum.  

Am mai scris aici despre România A și cred că este folosită prea puțin. Acestor tineri care nu prind naționala frecvent le-ar prinde bine câteva meciuri de pregătire în ferestrele stabilite de World Rugby, chair și împotriva unor echipe din eșalonul trei precum Portugalia, Olanda, Polonia, Moldova sau cluburi din Franța sau Anglia, inclusiv liga a doua, care care i-ar scoate din zona de confort cu abordări diferite față de ceea ce vedem în Super Ligă. Am avea un argument în fața WR/RE că sprijinim Tier 3 concret, jucătorii joacă un meci decent, văd tehnicienii cluburilor ceva nou, mai schimbă impresii și poate le mai vin idei pentru că o deficiență majoră la noi este că la cluburi jucătorii progresează prea puțin, depinde numai de ei. 

România A ar putea fi un mijloc excelent de a testa, de a vedea jucătorii ieșiți din zonă de confort, dacă doresc/pot să-și asume riscuri, dacă doresc să progreseze.  

Am urmărit cu interes reacțiile la întrebarea mea și va mulțumesc pentru păreri. Putine critici constructive din pacate. Se poate posta și direct pe blog dacă doriți să intrăm în dialog, mie personal mi-ar face plăcere. 

Precizări în urmă dialogurilor observate pe facebook: 

Când m-am referit la Ailenei nu am evidențiat travaliul ci mobilitatea și potențialul de a acționa în flancuri sau pe culoarele aripilor sau nr.13. Adică pe unde am luat eseuri și unde din cauza obișnuinței cu terenul propriu, îngust comparabil cu altele, pot apărea spații. 

Nu am spus că Plai ar fi trebuit să joace cu Spania ci am opinat că uverturile tinere au parte de prea puțină atenție și cum avem bază de selecție redusă, este in primul rand o eroare de management și nu a tehnicienilor Stejarilor pentru că nu pot aduce 50 de jucători la lot. 

Atitudinea cu care intri pe teren este importantă și la asta contribuie mai mulți factori, nu numai jucătorii. Nu știu de ce au intrat pe teren așa aroganți și i-au dat ocazia arbitrului să îi penalizeze când de fapt ar fi trebuit să fie pregătiți la fiecare meci să avem un arbitraj ostil. Eu mă uit la declarațiile publice și observ aroganța. Spaniolii au pregătit jocul foarte bine din punct de vedere tehnic iar noi ne-am considerat de la început câștigători și nu am reușit să ne adaptăm la ce a fost în teren iar atitudinea nu se construieste in meci, e prea tarziu.

  

Quo vadis Stejari?

O sa intru direct in subiect, fara menajamente. Principalii vinovati de infrangerea cu Rusia sunt jucatorii, banca tehnica mai putin. Nu exi...